Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent scăderi, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în ton cu deprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a avut un declin de 0,26%, până la 20.137 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a coborât cu 0,38%, până la 3.832 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 663,3 milioane lei, cu mult peste media zilnică a anului, de 165 milioane lei, în condiţiile în care oferta Maspex Romania pentru preluarea Purcari a fost înregistrată în sistemul bursier. Maspex a achiziţionat aproape 28,8 milioane de acţiuni ale producătorului de vinuri, echivalentul a circa 72,4% din cele 39,8 milioane de titluri vizate, la preţul unitar de 21 lei, cu 0,48% peste referinţă, valoarea operaţiunii de piaţă ridicându-se la 604 milioane lei.
În urma ofertei, Maspex Romania a ajuns la o deţinere de circa 73% din Purcari Wineries.
În piaţa "regular", topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 20,6 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 0,79%, la preţul de 27,48 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), ce au urcat cu 1,09%, la preţul de 0,7895 lei, în condiţiile unor schimburi de 4,2 milioane lei.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) s-au apreciat cu 0,12%, până la preţul de 0,4145 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 3,8 milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Erste Group Bank (EBS), ce au cumulat un rulaj de 1,7 milioane lei, acţiunile EBS încheind ziua în scădere cu 1,57%, la preţul unitar de 401,8 lei.
În piaţa ”deals” nu a avut loc nicio tranzacţie.
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un avans de 0,26%, la 63.961 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utiltăţi, s-a apreciat cu 0,11%, până la 1.455 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a coborât cu 0,1%, la 927 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Electroargeş” (ELGS): +14,94%
2. ”Green Tech International” (GREEN): +11,20%
3. ”Mecanica Ceahlău” (MECF): +6,93%
4. ”Bermas" (BRM): +3,20%
5. ”Socep" (SOCP): +2,48%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Condmag” (COMI): -5,00%
2. ”Artego” (ARTE): -3,17%
3. ”Romcab” (MCAB): -2,89%
4. ”Digi Communications" (DIGI): -2,76%
5. ”Romcarbon” (ROCE): -2,49%
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.08.2025, 10:17)
Sunt zvonuri bine fondate cum ca la M in curte s-a descoperit cea mai mar punga de gaz din Europa!!! si e la adancime mica practic exploatabil doar daca deschide femeia de servici robinetul de apa calda de la subsol!!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.08.2025, 10:25)
Asa este! Tocmai ce am vazut la stiri! Sunt in jur de 1000 de miliarde de metrii cubi
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.08.2025, 10:29)
M - tigrul Europei
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.08.2025, 10:30)
Tigrul care a mancat fasole si apoi a baut un lapte batut.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.08.2025, 10:45)
TEL nu avea sediul in aceeasi curte cu M?
Pe surse se zice ca zacamantul de pe partea TEL ar fi mai bogat!
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.08.2025, 16:42)
TEL a început exploatarea de mult...
M va rămâne cu cearșaful în dinți...