BVB Lichiditatea, uşor majorată

Alexandra Mariş
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 aprilie 2006

Penultima şedinţă înaintea sărbătorilor Pascale a adus o surpriză plăcută actorilor pieţei de capital, valoarea totală a transferurilor perfectate înregistrînd o uşoară creştere comparativ cu şedinţele precedente, pînă la 16,3 milioane RON. Analiştii consideră însă că "în principiu, acţiunile au înregistrat evoluţii modeste, cu uşoare creşteri în sectorul celor mai lichide zece societăţi de pe Bursă (aprecierea medie a fost de +0,01%)". În schimb, întreaga piaţă a evoluat pe o pantă descendentă, cu o depreciere medie a cotaţiilor de -0,29%.

Cel mai tranzacţionat emitent a fost în şedinţa de ieri "Banca Transilvania", cu acţiunile TLV fiind perfectate transferuri în valoare totală de 3,7 milioane RON. Ultimul transfer cu titlurile TLV a fost realizat la preţul de 1,45 RON/titlu. Analiştii apreciază că în luna aprilie, acţiunile TLV se îndreaptă spre un nivel inferior comparativ cu lunile precedente, de 1,45 RON/ acţiune.

În sectorul petrolier s-au remarcat acţiunile "Rompetrol Rafinare" Constanţa, cu un volum mai ridicat al titlurilor tranzacţionate comparativ cu şedinţele precedente. Valoarea totală a transferurilor perfectate ieri s-a cifrat la 1,3 milioane RON şi a implicat peste 10 milioane de titluri. În prima jumătate a şedinţei, cotaţia acţiunilor RRC s-a situat pe o pantă descendentă, datorită unor presiuni uşoare la vînzare care au determinat scăderea cursului la 0,0970 RON/titlu. În a doua parte a zilei însă, cursul a început să crească, atingînd maximul zilei de 0,0982 RON/acţiune. La acest nivel de preţ nu a existat însă susţinere la cumpărare şi cotaţia actiunilor RRC a închis tot pe scădere (-0,2%), la 0,0975 RON.

Acţiunile societăţilor de investiţii financiare par să nu fi reintrat încă în graţiile investitorilor, cotaţiile din acest sector avînd volatilităţi reduse, pe fondul unor valori totale a transferurilor destul de modes-te. Cel mai tranzacţionat emitent în şedinţa de ieri a fost SIF5 "Oltenia" cu o valoare totală a transferurilor de peste două milioane RON. Cotaţia acţiunilor SIF5 s-a apreciat cu +0,4%, pînă la 2,6 RON/titlu. Cea mai puternică depreciere din acest sector au suferit-o titlurile SIF3 "Transilvania", pe fondul unei valori totale a transferurilor perfectate de peste 1,4 milioane RON.

"VAE Apcarom" Buzău

În fiecare sesiune apatică de pe piaţa bursieră există cîte o acţiune care se remarcă într-un fel sau altul. În şedinţa de ieri, titlurile "VAE Apcarom" (simbol APC) au înregistrat o apreciere a cotaţiei cu 7,7% la 0,56 RON/titlu, titlurile APC numărîndu-se printre puţinii cîştigători ai şedinţei de ieri. Acţiunile emitentului au fost tranzacţionate în număr de peste 214.000, ceea ce reprezintă cel mai bun volum înregistrat de emitent în acest an.

Q

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0603
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2917
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8612
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb