Când petrolul se ieftineşte, iar carburanţii se scumpesc, cazul unic al României în Europa!

Recent, Petrom a majorat preţurile carburanţilor cu 5 bani pe litru atât la benzină, cât şi la motorină. La prima vedere, decizia pare greu de înţeles. În perioada respectivă, cotaţia petrolului Brent nu oferea un argument evident pentru o scumpire, iar cursul de schimb nu exercita presiuni semnificative asupra costurilor de import. În lipsa unor explicaţii convingătoare, mulţi consumatori s-au întrebat firesc: de ce cresc preţurile când principalii indicatori ai pieţei nu justifică o astfel de mişcare, conform unui comunicat de presa al asosciatiei energiei inteligente (AEI) remis redactiei.

Răspunsul s-ar putea afla tocmai într-o măsură guvernamentală care a fost prezentată drept un instrument de protecţie a consumatorilor.

Prin OUG nr. 19/2026, completată ulterior prin OUG nr. 24/2026, Guvernul a instituit o stare de criză pe piaţa carburanţilor şi a impus plafonarea adaosului comercial la nivelul mediei anului 2025. Măsura a fost prezentată ca un mecanism menit să reducă preţurile la pompă cu aproximativ 5-15 bani pe litru şi să împiedice eventualele speculaţii într-o perioadă de volatilitate internaţională.

Problema este că economia funcţionează adesea diferit decât intenţiile politice. În mod obişnuit, când costul materiei prime scade, concurenţa ar trebui să împingă preţurile în jos. Companiile care transferă mai rapid reducerea costurilor către consumatori câştigă cotă de piaţă, iar celelalte sunt obligate să le urmeze. Este mecanismul clasic prin care funcţionează piaţa.

Însă plafonarea adaosului comercial poate schimba subtil regulile jocului. Atunci când statul stabileşte că adaosul maxim permis este cel practicat în medie în anul precedent, acel plafon încetează să mai fie doar o limită superioară. El poate deveni o referinţă de piaţă, o ţintă spre care operatorii economici tind în mod natural. Orice marjă neutilizată reprezintă profit pierdut, iar orice companie listată la bursă are obligaţia faţă de acţionari să maximizeze profitul în limitele legii.

Astfel apare un paradox. Dacă preţul petrolului creşte, plafonul poate limita extinderea marjelor şi poate proteja consumatorii. Dar dacă preţul petrolului scade, companiile nu sunt obligate să transfere integral această reducere către clientul final. Dimpotrivă, ele pot avea interesul să menţină preţurile suficient de ridicate pentru a conserva adaosul comercial permis de reglementare.

Cu alte cuvinte, ceea ce a fost conceput ca un plafon poate deveni un prag de referinţă. Este un fenomen cunoscut în teoria economică şi observat în numeroase pieţe reglementate, efect de „focalizare” a preţurilor în jurul plafonului ( a se vedea piaţa gazelor). În loc să stimuleze concurenţa, plafonul ajunge să ofere tuturor participanţilor o indicaţie clară asupra nivelului considerat acceptabil.

În cazul României, efectul poate fi amplificat de structura pieţei carburanţilor. Aceasta este dominată de câţiva jucători mari, cu poziţii solide şi comportamente comerciale relativ predictibile. Într-o astfel de piaţă, o limită administrativă poate avea efecte diferite faţă de cele întâlnite într-un sector puternic concurenţial.

Desigur, trebuie făcută o precizare esenţială. Nu există în prezent dovezi publice că majorarea de 5 bani operată de OMV Petrom în 23 iunie 2026 a fost determinată direct de mecanismul plafonării adaosului comercial. Pentru o asemenea concluzie ar fi necesare date detaliate privind marjele realizate în 2025, costurile efective din iunie 2026 şi modul concret de calcul utilizat de companie.

Totuşi, din punct de vedere economic, ipoteza este plauzibilă. Ea explică un fenomen care altfel pare dificil de justificat, creşterea preţurilor într-un context în care nici cotaţia petrolului şi nici cursul valutar nu indicau o presiune imediată asupra costurilor.

Iar aici apare adevărata lecţie a acestui episod. Intervenţiile statului în formarea preţurilor sunt adesea prezentate ca soluţii simple la probleme complexe. În realitate, ele produc efecte secundare care deşi sunt întotdeauna anticipate de experţi, nu sunt nicodată acceptate de decidenţi. O măsură concepută pentru a limita profiturile excesive poate ajunge să reducă presiunea concurenţială. O reglementare menită să ieftinească produsele poate încetini chiar procesul de ieftinire.

De aceea, succesul unei politici publice nu trebuie judecat după intenţiile sale, ci după rezultatele pe care le produce în practică.

Iar dacă plafonarea adaosului comercial a contribuit, chiar şi indirect, la menţinerea unor preţuri mai ridicate decât cele care ar fi rezultat din concurenţa liberă, atunci avem în faţă încă un exemplu al unei realităţi economice incomode, măsurile administrative pot face bine pe termen scurt, dar costurile ascunse ajung întotdeauna să fie suportate tocmai de consumatorii pe care urmăresc să îi protejeze.