Carpatex demolează o secţie pentru a face loc unui magazin Kaufland

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii / 4 august 2016

Carpatex demolează o secţie pentru a face loc unui magazin Kaufland

Compania braşoveană Carpatex a demarat în această săptămână demolarea secţiei pe care o deţinea pe strada Avram Iancu, pe care se va construi un magazin Kaufland, potrivit reprezentanţilor societăţii braşovene. De asemenea, compania va construi pe strada Avram Iancu un sens giratoriu, semn că terenul a fost vândut unui retailer care are nevoie să îşi amplaseze acolo şi o parcare în urma dezvoltării unui magazin.

Compania Carpatex, specializată în producţia de ţesături, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 13,68 milioane de lei, în scădere cu 10% faţă de anul anterior, când anunţase vânzări de 15,071 milioane de lei. De altfel, 2015 pare să fi fost cel mai prost din istoria companiei, cel puţin din 2000 încoace.

Carpatex a fost privatizată în 1995 prin metoda MEBO, iar anul trecut a avut un număr mediu de 124 de angajaţi, de zece ori mai puţini decât în anul 2000. Secţia de pe Avram Iancu a fost închisă în anii 2007 - 2008.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb