Cătălin Predoiu: "Statul român are succes atunci când cele trei puteri cooperează"

V.S.
Politică / 15 septembrie 2023

Cătălin Predoiu: "Statul român are succes atunci când cele trei puteri cooperează"

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, vineri, că decizia Comisiei Europene în privinţa ridicării MCV arată că statul român are succes în obiectivele sale atunci când toate instituţiile cooperează în atingerea obiectivelor de ţară, potrivit Agerpres.

"Pe parcursul celor 17 ani, au mai fost două momente în care România a fost foarte aproape să atingă acest obiectiv, de fiecare dată s-a ratat pentru că puterile statului nu au reuşit să se armonizeze în proces. Iată că în 2022 această sincronizare a reuşit şi rezultatul a fost pozitiv, obiectivul realizat şi MCV ridicat. De aceea, cred că şi în perspectivă problemele esenţiale ale sistemului judiciar vor fi rezolvate în măsura în care puterile şi instituţiile statului vor coopera într-o direcţie armonizată pe baza unui plan concret de care să se ţină cu obstinaţie", se arată într-o postare a ministrului pe Facebook.

El a arătat că această atitudine este valabilă şi pe alte zone, cum ar fi siguranţa şi ordinea publică, şi a salutat faptul că premierul a reluat vineri, la întâlnirea de la Ministerul Justiţiei, teme şi priorităţi asumate la preluarea conducerii MAI, precum combaterea drogurilor, a traficului de persoane, crima organizată, evaziune şi contrabandă.

"Lupta cu aceste flageluri poate fi câştigată doar dacă se cooperează onest între puteri, instituţii şi operatori politici şi dacă se susţine cu resurse financiare, logistice şi umane. Altfel, rămâne pierdută. Eu voi acţiona pentru a o câştiga, aşa cum am mai spus", mai scrie Predoiu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb