CE va renegocia cu Rusia acordurile pentru South Stream

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 13 decembrie 2013

Comisia Europeană (CE) va renegocia cu Rusia acordurile interguvernamentale semnate de aceasta cu cele şase ţări ale Uniunii Europene (UE) participante la proiectul de gazoduct South Stream, a declarat, ieri, comisarul european pentru energie, Guenther Oettinger, potrivit ITAR-TASS. "Comisia Europeană îşi va asuma rolul de avocat al acestor ţări, oferindu-le expertiză juridică. Vom acţiona în baza mandatului care ne-a fost oferit de guvernele acestor ţări", a spus Oettinger.

Potrivit Agerpres, anterior, CE declara că acordurile încheiate de Rusia cu ţările pe teritoriul cărora va trece South Stream nu corespund în deplină măsură normelor europene ale concurenţei şi prevederilor celui de-al Treilea pachet energetic. Comisarul pentru energie a mai spus că UE sprijină construcţia gazoductului, dar în acelaşi timp cere să fie respectate toate cerinţele europene, atât în ceea ce priveşte separarea operatorilor de combustibili energetici şi producătorilor de energie, precum şi în ceea ce priveşte accesul unor terţe ţări la reţeaua energetică sau privind legislaţia pentru protecţia mediului înconjurător.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5713
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6630
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1754
Gram de aur (XAU)Gram de aur592.7065

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb