Cel puţin 10 companii se vor lista la Bursă în 2008

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 decembrie 2007

Interesul companiilor de a se lista la Bursă este tot mai ridicat, iar în 2008 se estimează că cel puţin 10 companii se vor lista la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), au arătat ieri, într-un seminar pe problemele pieţei de capital, specialişti din domeniu. Potrivit analiştilor, citaţi de Rompres, listarea la Bursă va fi în următorii ani o alternativă pentru atragerea de fonduri în vederea dezvoltării afacerilor. "Dacă în 2006 investitorii au fost atraşi în special de piaţa imobiliară, în 2007 interesul investitorilor s-a îndreptat către ofertele publice iniţiale (IPO)", a afirmat managing partner B-Clifford-Chance, Daniel Badea. Specialiştii consideră că listarea la Bursă este un proces foarte complex care necesită alocarea de resurse financiare, reformularea modului în care o societate funcţionează, precum dedicarea managementului timp de mai multe luni acestui proces. Aceştia consideră că una dintre condiţiile care garantează succesul listării la Bursă este un audit bine făcut. Singura companie listată în 2007 la BVB a fost Transgaz Mediaş, oferta publică iniţială (IPO-ul) din România cu cea mai mare valoare pusă în piaţă de 225,96 milioane lei (11,33 la sută din capitalul social) şi totodată primul IPO căruia îi sunt ataşate "Drepturi de alocare", instrument financiar nou care permite investitorilor avantajul de a-şi fluidiza imediat investiţia, prin tranzacţionarea acestora la Bursă înainte de tranzacţionarea acţiunilor. Oferta Transgaz a atras subscrieri în valoare de circa 1,8 miliarde euro reprezentând circa 1,5 la sută din PIB.

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2222
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4371
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0355
Gram de aur (XAU)Gram de aur664.7713

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Citeste suplimentul
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb