China presează UE să medieze disputa Nexperia, ocolind guvernul olandez

T.B.
Internaţional / 27 noiembrie 2025

China presează UE să medieze disputa Nexperia, ocolind guvernul olandez

China şi Uniunea Europeană au convenit să îndemne filialele olandeze şi chineze ale producătorului de cipuri Nexperia să îşi rezolve direct conflictul, marcând o schimbare de ton faţă de solicitările anterioare ale Beijingului privind o retragere completă a intervenţiei guvernului olandez, relatează Reuters.

Decizia a fost anunţată miercuri de Ministerul chinez al Comerţului, după o videoconferinţă între ministrul Wang Wentao şi comisarul european pentru comerţ Maros Sefcovic.

Potrivit comunicatului, China şi UE consideră că „întreprinderile sunt actorii principali” în rezolvarea disputei, promiţând să le încurajeze să iniţieze „comunicări constructive cât mai curând posibil” şi să restabilească funcţionarea stabilă a lanţului global de aprovizionare cu semiconductori. Beijingul a cerut totodată UE să împingă guvernul olandez să propună un „plan constructiv” care să permită negocieri interne între cele două entităţi ale companiei.

Conflictul s-a declanşat după ce Olanda a dispus în septembrie sechestrarea Nexperia, deţinută de grupul chinez Wingtech, măsură suspendată săptămâna trecută, dar considerată de Beijing insuficientă. În replică, filiala chineză a declarat independenţă faţă de sediul european, ceea ce a determinat blocarea livrărilor de wafer-e către fabrica Nexperia din China.

China a răspuns în octombrie prin impunerea unor controale la export pentru cipurile fabricate local, ceea ce a perturbat producţia unor constructori auto europeni dependenţi de aceste componente de bază. Deşi au fost acordate excepţii pentru a evita o criză mai amplă, Beijingul afirmă că lanţul de aprovizionare rămâne vulnerabil în lipsa unei soluţii permanente.

Ministrul Wang a calificat suspendarea sechestrului drept „un mic pas înainte”, subliniind că „intervenţiile administrative şi judiciare improprii ale guvernului olandez rămân în vigoare” şi continuă să genereze incertitudine în sectorul semiconductorilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb