CITR: Insolvenţele cresc cu aproape 12% în primele nouă luni; numărul companiilor mari intrate în procedură s-a dublat

S.C.
Companii / 8 octombrie, 13:19

CITR: Insolvenţele cresc cu aproape 12% în primele nouă luni; numărul companiilor mari intrate în procedură s-a dublat

Peste 5.250 de companii au intrat în insolvenţă în primele nouă luni ale anului 2026, cu aproximativ 12% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, marcând cel mai ridicat nivel din 2018 încoace, potrivit unei analize realizate de CITR, pe baza estimărilor ONRC, remisă redacţiei.

În aceeaşi perioadă, numărul companiilor cu active de peste 1 milion de euro intrate în procedură a crescut cu 65%, iar al celor cu active de peste 4 milioane de euro este mai mult decât dublu (marcând o creştere de 141% a procedurilor în aceasta categorie), informează sursa citată.

„Anul trecut spuneam că se închide cortina pentru companiile zombie, iar datele din 2026 arată că presiunea a urcat la companiile mari. Totalul insolvenţelor creşte moderat, dar numărul companiilor cu active de peste 4 milioane de euro intrate în procedură este mai mult decât dublu, iar aici se schimbă natura riscului. O companie mare este, de fapt, finanţată de furnizorii ei, iar când aceasta se opreşte din plată, dificultăţile se transmit în lanţ. Semnalele sunt deja în date: marje în scădere, îndatorare în creştere, restanţe către furnizori concentrate în firmele subcapitalizate, iar agricultura arată simultan presiune în bilanţuri, în bănci şi în instanţe. Pentru companiile încă viabile, momentul intervenţiei decide cât se mai poate salva”, a declarat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR, conform comunicatului de presă.

CITR: Insolvenţele cresc cu aproape 12% în primele nouă luni; numărul companiilor mari intrate în procedură s-a dublat

În primele trei trimestre ale anului 2026, cele mai multe insolvenţe s-au înregistrat în agricultură şi construcţii.

Datele ONRC în funcţie de codurile CAEN indica faptul ca din cele aproape 230 de insolvenţe suplimentare faţă de anul trecut, peste 190 provin din doar două sectoare: agricultura (+94) şi construcţiile (+97). În acelaşi timp, comerţul şi industria prelucrătoare înregistrează uşoare scăderi ale procedurilor de insolventa (aprox -5% comerţ şi aprox -6% industrie prelucratoare), potrivit sursei menţionate.

Cele mai multe insolvente s-au înregistrat în agricultura ( +52,5%) - cu peste 90 de proceduri fata de aceeaşi perioada a anului trecut. Astfel, agricultura a devenit al doilea cel mai puţin profitabil sector al economiei, iar rata creditelor neperformante a urcat de la 2,7% în octombrie 2024, la 9,8% în martie 2026, se arată în comunicatul de presă.

Construcţiile sunt de asemenea afectate, inregistrand o creştere a insolventelor de peste 10% depăşind pragul de 1.000 de companii în insolventa în primele 3 trimestre, informează sursa citată.

Harta insolvenţelor: Moldova accelerează, Nord-Vestul încetineşte

Nord-Estul este regiunea cu cea mai rapidă creştere a insolventelor (+21,8%), în primele trei trimestre ale anului, Vasluiul şi-a dublat numărul de proceduri, Bacăul a crescut cu 48,5%, iar Suceava cu 42,1%. Creşteri ample se înregistrează şi în Bistriţa-Năsăud (+77,6%), Vrancea (+69,0%), Arad (+41,2%), Braşov (+37,8%) şi Hunedoara (+30,8%), conform comunicatului de presă.

La polul opus, Nord-Vestul este singura regiune unde se înregistrează o scădere a numărului de insolvente (-5,7%), cu reduceri în Cluj (-15,2%), Bihor (-11,9%) şi Sălaj (-41,4%). Şi Constanţa coboară, cu 15,1%. Bucureştiul rămâne principalul centru al insolvenţelor, cu peste 860 de cazuri, 18% din total, dar cu o creştere modestă, de 4,1%, se mai arată în comunicatul de presă.

De ce contează companiile mari: riscul de propagare

O companie mare care intră în insolvenţă nu rămâne un caz izolat. Cercetarea economică internaţională privind lanţurile de credit comercial arată că, atunci când un client intră în insolvenţă, furnizorii săi suferă pierderi, iar propriul lor risc de insolvenţă creşte odată cu mărimea pierderii. Efectul este mai puternic în perioadele de încetinire economică şi la furnizorii cu capital şi lichiditate reduse. Aceleaşi studii arată că lanţul neplăţilor se opreşte, de regulă, la companiile mari, lichide şi cu acces la finanţare, care absorb şocurile². Când tocmai aceste companii intră în insolvenţă, amortizorul dispare, conform sursei.

În România, condiţiile pentru propagare sunt prezente: creditul furnizor este o sursă principală de finanţare, firmele subcapitalizate concentrează peste o treime din restanţele comerciale, iar incidentele de plată cresc ca valoare. Dublarea insolvenţelor la companiile mari este, din acest motiv, un semnal care depăşeşte numărul efectiv de cazuri înregistrate. Instrumentele de restructurare preventivă, cum ar fi acordul de restructurare sau concordatul preventiv pot face diferenţa în perioada următoare, între o afacere pierdută ori una salvată, potrivit comunicatului de presă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb