ENEVO Group, lider regional în inginerie şi soluţii integrate pentru infrastructura energetică, a numit-o pe Claudia Tocilă în funcţia de Chief of Corporate Identity and Strategic Communication, conform unui comunicat de presă transmis redacţiei de companie. În acest rol, noul executiv are misiunea să coordoneze strategia de comunicare corporativă a grupului, identitatea de brand, comunicarea internă şi externă, precum şi iniţiativele de reputaţie, în vederea consolidării poziţionării ENEVO Group în relaţia cu partenerii, clienţii, investitorii şi angajaţii, precizează sursa menţionată.
Directorul executiv şi cofondatorul companiei, Cristian Pîrvulescu, a prezentat argumentele care au stat la baza acestei decizii în comunicatul oficial al grupului: „Extinderea pe noi pieţe, diversificarea portofoliului şi dezvoltarea propriilor tehnologii ne determină să abordăm strategic poziţionarea şi identitatea noastră corporativă. Ne dorim ca ENEVO să devină un brand internaţional puternic, recunoscut atât pentru competenţele sale tehnice, cât şi pentru capacitatea de inovare şi de a construi parteneriate pe termen lung. Experienţa Claudiei va fi importantă în susţinerea acestei ambiţii”.
Înainte de această numire, Claudia Tocilă a deţinut funcţia de Head of Marketing la compania de turism Vola, unde a coordonat dezvoltarea mărcilor din grup şi proiectele de comunicare, iar anterior a activat în cadrul Valvis Holding ca Online Communication Manager pentru brandurile AQUA Carpatica şi Domeniile Sâmbureşti, arată datele profesionale transmise în comunicatul de presă.
„ENEVO Group este o companie construită de profesionişti care înţeleg în profunzime industria energetică. Obiectivul meu este ca experienţa lor să se reflecte într-o identitate corporativă coerentă şi într-o comunicare care arată clar valoarea pe care ei o aduc partenerilor de business”, a declarat Claudia Tocilă.




























































Opinia Cititorului