Apple a înregistrat marţi, pentru scurt timp, o capitalizare de piaţă de 5.000 de miliarde de dolari, la o zi după ce a depăşit Nvidia şi a devenit cea mai valoroasă companie tranzacţionată public din lume, transmite postul de televiziune CNBC.
Acţiunile producătorului de iPhone-uri, care va raporta rezultatele trimestriale joi, au crescut cu 25% în acest an, depăşind evoluţia companiilor concurente cu capitalizare gigantică, notează publicaţia.
Titlurile companiei au atins marţi un nivel maxim de 342,89 dolari înainte de a scădea uşor, conform sursei citate.
Acţiunile au închis şedinţa de tranzacţionare de marţi la preţul de 340,08 dolari, valoare care plasează capitalizarea de piaţă imediat sub pragul de 5.000 de miliarde de dolari, transmite postul de televiziune.
În timp ce giganţii din tehnologie precum Alphabet, Amazon, Meta şi Microsoft alocă împreună sute de miliarde de dolari în acest an pentru cheltuieli de capital destinate dezvoltării inteligenţei artificiale, Apple a menţinut aceste cheltuieli la un nivel scăzut şi utilizează infrastructura cloud şi tehnologia de inteligenţă artificială de la Google, notează publicaţia.
Apple s-a situat anul trecut în urma competitorilor săi cu evaluări de mii de miliarde de dolari, deoarece investitorii s-au temut că firma pierde startul în boom-ul inteligenţei artificiale prin limitarea investiţiilor şi prin amânarea lansării versiunii actualizate a Siri, care va fi disponibilă în această toamnă împreună cu noile modele de iPhone, conform sursei citate.
Perspectiva s-a schimbat recent din cauza îngrijorărilor că firmele care investesc agresiv în tehnologie acumulează datorii mari şi înregistrează fluxuri de numerar negative fără a avea o cale clară spre profituri substanţiale, transmite postul de televiziune.
Disputa privind viitorul inteligenţei artificiale este reflectată de competiţia directă pentru supremaţia capitalizării de piaţă dintre Apple şi producătorul de cipuri Nvidia, notează publicaţia.
Nvidia, ale cărei unităţi de procesare grafică alimentează majoritatea modelelor mari de inteligenţă artificială, a devenit în luna octombrie prima companie care a atins pragul de 5.000 de miliarde de dolari, însă acţiunile sale au avut o evoluţie mai lentă în acest an, cu un câştig de doar 6%, conform sursei citate.
Acţiunile Apple au crescut în schimb, în ciuda majorărilor de preţuri aplicate dispozitivelor sale din cauza penuriei globale de memorii, transmite postul de televiziune.
Apple a anunţat marţi un nou program numit Upgrade, care va permite clienţilor din Statele Unite ale Americii să închirieze iPhone-uri şi alte produse în loc să le cumpere definitiv, notează publicaţia.
Luna trecută, compania a majorat preţurile pentru MacBook şi iPad, decizie care reprezintă prima măsură oficială de a transfera costurile mai mari ale memoriilor şi stocării către consumatori, conform sursei citate.
„[Creşterile au devenit] inevitabile”, a declarat Tim Cook, directorul general al Apple.
Conferinţa de joi privind rezultatele financiare va fi ultima susţinută de Tim Cook în calitate de director general, în contextul în care John Ternus este desemnat să preia conducerea companiei la data de 1 septembrie, transmite postul de televiziune.


















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2026, 08:46)
apple, compania care nu mai creste din innovatie, dar creste din scumpirea memoriei. sa va mai luați un iPhone cu mai multa supraveghere și o carcasa noua anual.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2026, 08:48)
telefonul care nu doar te supravegeaza, acum îl închiriezi ca sa nu piardă America paminturile rare. azi telefonul, mîine mașină, poimâine la bumbac ca sa ai iPhone.