CNN: Iranul are un plan de represalii în cazul în care SUA încalcă acordul

T.B.
Internaţional / 19 iunie, 08:00

CNN: Iranul are un plan de represalii în cazul în care SUA încalcă acordul

Consiliul Suprem de Securitate Naţională al Iranului a anunţat că dispune de un plan pentru un „răspuns reciproc” în cazul în care Statele Unite încalcă acordul de pace, informează CNN.

Consiliul „nu se va linişti până când drepturile depline ale naţiunii iraniene nu vor fi restabilite”, se arată în declaraţia citată de agenţia IRIB News, potrivit CNN.

Comunicatul avertizează în continuare că „în cazul în care va exista orice abatere sau încălcare din partea Statelor Unite, va fi aplicat un răspuns reciproc, în conformitate cu un plan stabilit în prealabil”, relatează CNN.

Preşedintele SUA Donald Trump a sugerat, într-un interviu pentru Axios, că memorandumul convenit cu Iranul echivalează cu o „capitulare necondiţionată” şi că acest conflict a demonstrat amploarea puterilor sale prezidenţiale, relatează CNN.

„Avem cea mai puternică armată din lume, de departe”, a declarat Trump pentru Axios, într-un fragment de interviu publicat joi, potrivit CNN.

Acordul de pace încheiat între Statele Unite şi Iran este „reciproc avantajos” (win-win), a apreciat joi vicepreşedintele american J. D. Vance, conform CNN.

Acesta a respins astfel criticile potrivit cărora acordul este predominant în favoarea Iranului, potrivit aceleiaşi surse.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. EU CONSIDER CA ,,PARTEA NUCLEARA" SI PACEA SUNT CELE MAI IMPORT. TAXE? ANORMALE IN ACEST CAZ. DAR... CINE A INCEPUT?!... IAR RECONSTRUCTIA E F NORMALA. IN REST... "NIMC NU E PERFECT"... AR SUSPINA VULPEA...

    1. Si cu hidrocarburile mujice eftine cum ramine? Tot "Drill baby, drill!"?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb