CNPP: 882.012 beneficiari de indemnizaţie socială pentru pensionari, în martie 2026

A.G.
Macroeconomie / 25 aprilie, 18:25

CNPP: 882.012 beneficiari de indemnizaţie socială pentru pensionari, în martie 2026

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în martie 2026, de 882.012 persoane, cu 1.286 mai puţine comparativ cu luna anterioară, dintre care 842.773 erau pensionari din sistemul public, iar 39.239 pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 537 de lei, conform aceleiaşi surse. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele: Maramureş (628 lei), Hunedoara (601 lei), Bistriţa-Năsăud (595 lei) şi Cluj (595 lei), potrivit CNPP.

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii au fost în Bucureşti, respectiv 39.901, şi în judeţele Suceava (35.745 pensionari), Iaşi (31.870), Dolj (30.222), Maramureş (28.631) şi Prahova (28.100), informează CNPP.

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 364 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (476 lei), Hunedoara (465 lei) şi în Sectoarele 5 şi 2 ale Capitalei (476 lei, respectiv 438 lei), potrivit datelor CNPP.

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori este înregistrat în judeţul Iaşi (3.035 persoane), urmat de judeţele Botoşani (2.444), Olt (2.411) şi Suceava (2.212).

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.281 de lei, încasează lunar această sumă, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Acești nenorociți mai și calculează tot felul de diferențe la această pensie mizerabilă prin care acești oameni de vârsta a treia sunt condamnați la sărăcie cruntă și înfometare, bine că avem cea mai înaltă catedrală ortodoxă din Europa dar milioane de oameni în România fac foamea,vezi și peste un milion de copii săraci, scârbos frate,dar pe termen mediu va fi și mai dramatic,vom fi Africa Europei, sunt vreo două milioane de oameni care nu cotizează deloc la sistemul de pensii, ăia pe termen mediu când vor avea vârsta de pensionare nu vor avea nici un venit deci pot muri de foame efectiv, ăsta e viitorul în minunata noastă țară

    dacă pensia minima este 1281, cum este posibil sa existe pensii mai mici de 1281?

    este rușinos ca în țara în care se invirt miliarde de euro și se dau granturi de n-spe milioane de euro avem oameni care nu au 200 euro pe luna sa trăiască. ce vor face, aceștia, vor fura ca sa nu moara de foame? vor plăti o șpagă de supraviețurire? o sa ajungă grădinari și menajere pentru influenceri? 

    1. Ai înțeles greșit în acel comunicat aiurea care tot timpul este publicat ei scriu acolo acele sume de câteva sute de lei cu care completează din buget pensia acelor oameni ca să ajungă la pensia minimă, adică zic ei că după calculul pensiei valoarea nu ajunge la 1283 lei și trebuie completat,o mizerie de calcul, și cinică și inumană, cică mai primești pensia aia minimă din care faci foamea acești escroci inumani îți mai aduc aminte că pensia ta în mod normal este de câteva sute de lei dar ei o completează până la pensia minimă, niște escroci inumani și ăștia mai merg si la biserică se laudă cu asta, această clasă politică de mafioți și șmecheri inumani nu are treabă cu poporul român

      pai dacă este așa înseamnă ca poate oricind sa se uite o sprinceana încruntată și sa zică "gata, pentru reducerea inegalităților de miine nu mai putem completa de la buget ca nu mai sunt bani, iar singura soluție este sa oprim aceste ajutoare care sunt de fapt pomeni electorale, romanii nu vor sa lucreze șamd"

    Specialii sa traiasca!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb