CNVM a blocat pentru încă două săptămâni tranzacţionarea noilor titluri SIF Transilvania

NI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 ianuarie 2008

CNVM a blocat pentru încă două săptămâni tranzacţionarea noilor titluri SIF Transilvania

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a blocat de la tranzacţionare, pentru încă două săptămâni, începând cu 5 ianuarie, acţiunile nou emise de SIF Transilvania în cadrul operaţiunii de majorare a capitalului social, potrivit comunicatului transmis ieri Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Decizia arbitrului pieţei de capital vine ca urmare a litigiului pe care societatea de investiţii îl are cu administratorul firmei Cocor SA, Daniel Stoica, care solicită nulitatea absolută a majorării capitalului social, iar următorul termen al procesului va avea loc pe 16 ianuarie.

Pachetul de 546 milioane de noi acţiuni SIF Transilvania (SIF 3) emise în urma majorării de capital sunt blocate de la tranzacţionare din data de 21 iulie, de când au fost încărcate în conturile clienţilor de către Depozitarul Central.

Acţionarii Societăţii de Investiţii Financiare Transilvania (SIF3) au renunţat în aprilie la dividendul brut de 0,0630 lei pe titlu, în favoarea primirii unei acţiuni gratuite, în cadrul majorării capitalului cu 54,6 milioane lei, până la nivelul dublu, de 109,21 milioane lei.

Întârzierea majorării capitalului social a survenit pe fondul proceselor intentate de către firma Cocor Turism Bucureşti, acţionar la SIF Transilvania, şi de Daniel Stoica, administrator al Cocor, şi Teodor Moise, acţionar minoritar la societatea de investiţii, care au contestat modul de majorare a capitalului social.

Tribunalul Braşov a conexat pe 28 noiembrie dosare care conţineau cereri de anulare a majorării capitalului social de la SIF Transilvania (SIF3), formulate de Cocor SA şi Daniel Stoica, şi a amânat pentru de data de 12 decembrie 2007 pronunţarea în acest sens.

Curtea de Apel Braşov a admis, pe 11 decembrie, că apelul Cocor SA în vederea anulării majorării de capital de la SIF Transilvania a fost formulat tardiv, iar în cazul în care Cocor nu face recurs la Înalta Curte, acţiunile ar putea fi deblocate, a declarat, citat de NewsIn, Floriean Firu, director general adjunct al SIF Transilvania.

Pe 12 decembrie 2007, Tribunalul Braşov a respins cererea Cocor SA de anulare a deciziei acţionarilor societăţii de investiţii financiare privind aprobarea situaţiilor financiare aferente anului trecut şi cererile formulate de Daniel Stoica şi de Teodor Moise, cu privire la anularea majorării de capital la SIF Transilvania.

Stoica a solicitat Tribunalului Braşov, în luna august, să suspende hotărârea prin care au fost aprobate situaţiile financiare ale SIF Transilvania aferente anului 2006 şi majorarea de capital decisă de acţionarii societăţii de investiţii în 27 aprilie.

În 22 decembrie anul trecut, CNVM a blocat cu două săptămâni acţiunile nou emise de SIF Transilvania în cadrul operaţiunii de majorare a capitalului social, pentru soluţionarea litigiului din instanţă

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro