CNVM a oprit de la tranzacţionare acţiunile Policolor, în vederea delistării de pe Bursă

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 decembrie 2008

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a dispus suspendarea de la tranzacţionare a acţiunilor Policolor Bucureşti (PCL), de la jumătatea zilei de marţi, în scopul delistării companiei, după ce aceasta a fost preluată aproape în totalitate de trei fonduri cipriote, a informat arbitrul pieţei.

Titlurile Policolor sunt listate la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul PCL.

Fondurile cipriote de investiţii RC2 Ltd, Romanian Investment Fund Ltd (RIF) şi Romanian Reconstruction Ltd controlează împreună puţin peste 95% din capitalul social al Policolor, după ce au derulat în perioada 16 septembrie - 6 octombrie o ofertă publică de cumpărare. Cele trei fonduri au cerut retragerea acţionarilor minoritari în scopul delistării companiei.

Producătorul de lacuri şi vopsele Policolor Bucureşti a obţinut în primele nouă luni un profit net de circa 3,5 milioane lei (961.500 euro), în scădere cu 47%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când înregistrase un profit net de 6,65 milioane lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2429
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5832
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6741
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1598
Gram de aur (XAU)Gram de aur588.7371

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb