Comisia Europeană prezintă EastInvest, noul mecanism de sprijin pentru statele UE vecine cu Ucraina

I.S.
Internaţional / 26 februarie, 09:44

Comisia Europeană prezintă EastInvest, noul mecanism de sprijin pentru statele UE vecine cu Ucraina

Comisia Europeană va găzdui joi lansarea unei noi iniţiative menite să faciliteze accesul la sprijin sub formă de împrumuturi pentru statele membre ale Uniunii Europene care se învecinează cu Rusia, Belarus şi Ucraina, indică un comunicat al executivului comunitar, informează Agerpres.

Această iniţiativă, intitulată Instrumentul EastInvest (EastInvest Facility), se află în centrul strategiei pentru regiunile estice ale UE care se învecinează cu Rusia, Belarus şi Ucraina, adoptată săptămâna trecută de Comisie pentru a ajuta aceste regiuni să facă faţă provocărilor cu care se confruntă ca urmare a războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei, potrivit sursei.

Instrumentul EastInvest va fi o platformă de finanţare specifică pentru regiunile estice ale UE, care va reuni Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Nordică de Investiţii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi băncile naţionale de promovare din nouă state membre: Bulgaria, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria, conform Agerpres.

Aceasta va facilita accesul promotorilor de proiecte privaţi şi publici din regiunile estice ale UE la împrumuturi şi la sprijin consultativ pentru a-şi stimula economiile, a dezvolta comerţul şi a spori securitatea. Cele patru instituţii financiare participante estimează că mecanismul va furniza cel puţin 28 de miliarde de euro sub formă de investiţii private şi publice în regiunile respective.

Instituirea unei platforme specifice va permite o mai bună coordonare între investitorii relevanţi şi va asigura o complementaritate şi sinergii ridicate ale intervenţiilor lor în regiunile frontaliere estice. De asemenea, EastInvest va contribui la coordonarea acordării de împrumuturi şi de sprijin consultativ, inclusiv autorităţilor publice locale, în regiunile frontaliere estice. Acesta va aborda nevoile de investiţii identificate în strategiile de dezvoltare ale regiunilor care se învecinează cu Rusia, Belarus şi Ucraina prin acordarea de sprijin specific sub formă de împrumuturi de către instituţiile participante, adaugă sursa.

Iniţiativa EastInvest va fi lansată în cadrul unui eveniment la nivel înalt găzduit la Bruxelles de vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene pentru coeziune şi reforme Rafaelle Fitto, în cadrul căruia BEI şi celelalte instituţii financiare internaţionale şi bănci naţionale de promovare vor semna declaraţia de intenţie privind noul instrument, potrivit Agerpres.

La eveniment, care va fi deschis de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vor fi prezenţi preşedinta BEI, Nadia Calvino, şi reprezentanţi la nivel înalt din cele nouă ţări, care vor discuta despre provocările şi oportunităţile inerente asigurării prosperităţii pentru regiunile frontaliere estice ale Europei. Printre participanţi se numără prim-miniştrii Ilie Bolojan (România), Kristen Michal (Estonia), Inga Ruginiene (Lituania) şi Evika Silina (Letonia), conform sursei menţionate.

Regiunile UE care se învecinează cu Rusia şi Belarus s-au confruntat cu cele mai mari perturbări cauzate de războiul de agresiune al Rusiei, confruntându-se cu obstacole comerciale grave, cu scăderea populaţiei ca urmare a închiderii frontierelor şi cu impactul sancţiunilor. Drept răspuns, Uniunea Europeană a extins sprijinul politic, tehnic şi financiar acordat acestor regiuni pentru a consolida infrastructura, capabilităţile de apărare şi oportunităţile de ocupare a forţei de muncă, deşi conflictele în curs evidenţiază necesitatea unui ajutor suplimentar, informează sursa.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0953
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3250
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5833
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8436
Gram de aur (XAU)Gram de aur719.6110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb