Comisia Europeană prezintă noi orientări menite să ajute oamenii şi comunităţile să se pregătească pentru situaţii de urgenţă, inclusiv în primele 72 de ore ale unei crize, a anunţat comisarul pentru egalitate, pregătire şi gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, la Forumul European pentru Protecţie Civilă. Comisia a anunţat totodată planuri pentru o Zi Europeană a Pregătirii, organizată anual, prima ediţie fiind programată în octombrie 2027, potrivit comunicatului oficial.
Noile orientări acoperă patru domenii-cheie. Primul vizează autosuficienţa pe 72 de ore, pentru ca oamenii să îşi acopere nevoile esenţiale în primele trei zile ale unei urgenţe, cât timp ajutorul public este mobilizat, inclusiv prin provizii esenţiale de urgenţă şi genţi de urgenţă. Al doilea se referă la educaţia pentru pregătire, prin integrarea pregătirii în programele de educaţie timpurie şi primară şi prin formarea cadrelor didactice. Al treilea vizează pregătirea incluzivă pentru persoanele cu dizabilităţi, iar al patrulea comunicarea riscurilor şi ameninţărilor, astfel încât cetăţenii să primească informaţii la timp, accesibile şi fiabile înainte, în timpul şi după urgenţe, conform sursei.
Ziua Europeană a Pregătirii, propusă pentru data de 23 octombrie, începând cu 2027, va încuraja cetăţenii şi comunităţile să aibă un rol activ în pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi va recunoaşte eforturile autorităţilor naţionale, regionale şi locale, ale organizaţiilor de protecţie civilă şi ale comunităţilor. Data marchează aniversarea înfiinţării Mecanismului de Protecţie Civilă, la 23 octombrie 2001, recunoscând rolul acestuia în solidaritatea europeană şi coordonarea răspunsului la dezastre în şi în afara UE în ultimii 25 de ani.
Comisia va lucra cu Parlamentul European, Consiliul, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul European al Regiunilor pentru o declaraţie comună care să sprijine iniţiativa. De asemenea, Comisia subliniază că recomandarea recent adoptată privind continuitatea operaţională şi testarea la stres urmăreşte să ajute statele membre să se asigure că punctele naţionale de contact pentru protecţie civilă rămân operaţionale în orice moment, chiar şi în timpul unor evenimente perturbatoare, potrivit comunicatului.
„Atunci când se produce un dezastru, primele ore pot face toată diferenţa. Fiecare european ar trebui să ştie ce să facă, cum să îşi protejeze familia şi cum să îi ajute pe ceilalţi. Pregătirea începe în casele noastre, în şcolile noastre, în comunităţile noastre. De aceea le oferim oamenilor instrumente practice pentru a se pregăti pentru crize, consolidând totodată sistemele pe care se bazează atunci când apar urgenţe”, a declarat comisarul Hadja Lahbib, conform sursei.
Comunicatul precizează că Strategia UE privind o uniune a pregătirii, adoptată în martie 2025, stabileşte o abordare cuprinzătoare pentru consolidarea capacităţii Europei de a anticipa, preveni şi răspunde la crize şi ameninţări, iar strategia promovează o abordare la nivelul întregii societăţi şi al întregului guvern, recunoscând că pregătirea este o responsabilitate comună a autorităţilor publice, a companiilor, a societăţii civile şi a cetăţenilor. Orientările privind pregătirea populaţiei sunt publicate împreună cu patru documente de îndrumare, inclusiv exemple de bune practici din statele membre şi din întreaga lume, iar orientările pot fi revizuite ulterior, ţinând cont de feedback şi de lecţiile învăţate, potrivit comunicatului.
























































Opinia Cititorului