Gazprom a semnat acordul cu China pentru livrări de gaze naturale
F. A.Companii / 29 septembrie 2009
F. A.Companii / 29 septembrie 2009
F. A.Companii / 29 septembrie 2009
F. A.Companii / 29 septembrie 2009
F. A.Companii / 29 septembrie 2009
E.ON Gaz Distribuţie S.A. a obţinut în luna iulie certificarea sistemului integrat al calităţii şi mediului, conform standardelor ISO 9001 şi ISO 14001, fiind astfel recunoscută alinierea companiei la standardele internaţionale în domeniul managementului calităţii şi al protecţiei mediului, precizează un comunicat de presă al companiei.
Cosmina CapalăuZiarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2009
F. A.Companii / 29 septembrie 2009
F. A.Companii / 29 septembrie 2009
F.A.Companii / 29 septembrie 2009
F.A.Companii / 29 septembrie 2009
F.A.Companii / 29 septembrie 2009
F.A.Companii / 29 septembrie 2009
C.C.Ziarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2009 /
Societatea Academică din România (SAR) a organizat, ieri, o dezbatere privind starea pieţei farmaceutice din ţara noastră, al cărei buget pe 2009 este, potrivit Asociaţiei, cel mai mic din ultimii 9 ani.
Cosmina CapalăuZiarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2009
Piaţa românească de "mobile marketing" va înregistra o creştere în acest an, în ciuda crizei economice, este de părere doamna Maia Novolan, director general "Syscom Digital", agenţie full-service de digital marketing.
Alina Toma VerehaZiarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2009 /
Alina Toma VerehaZiarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2009 /
Ovidiu Vrânceanu,BraşovZiarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2009 /
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2009 /
C.P.Ziarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2009
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2009
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2009
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2009
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2009
F.A.Companii / 28 septembrie 2009
F.A.Companii / 28 septembrie 2009
F.A.Companii / 28 septembrie 2009
F.A.Companii / 28 septembrie 2009
F. A.Companii / 28 septembrie 2009
F. A.Companii / 28 septembrie 2009
ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2009 /
DORU MOCANU,IAŞIZiarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2009 /
VIVIANI MIRICĂZiarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2009 /
CORNELIA ANGELESCUZiarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2009 /
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2009 /
PAULA BULZAN,ARADZiarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2009 /
ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2009 /
OVIDIU VRÂNCEANU,BRAŞOVZiarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2009 /
ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2009 /
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2009 /
VIVIANI MIRICĂZiarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2009 /
Constantin Deleanu, preşedintele directoratului Cotnari, ne-a declarat cu ocazia lansării unui nou sortiment de vin, Frâncuşa 2009, că mizează pe creşterea cotei de piaţă a societăţii pe care o conduce, în detrimentul liderului de piaţă, Murfatlar.
Izabela SîrbuZiarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2009
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2009
C.P.Ziarul BURSA #Companii / 28 septembrie 2009

Florian Goldstein
Mori Savir
A.I.
Călin Rechea
A.V.
Cornel Codiţă
| 5.1417 | |
| 4.3965 | |
| 5.5821 | |
| 5.9370 | |
| 653.5585 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 30 ianuarie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 28 ianuarie
Piaţa de Capital /A.V. - 28 ianuarie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 27 ianuarie
CĂTĂLIN DEACU (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)
M.M. (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)
Alina Toma Vereha (Tradus de Andrei Năstase)
Alina Vasiescu (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)
C.C. (Tradus de Andrei Năstase)
Alina Vasiescu (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)