Companii

16 februarie 2010

Petrom reduce mâine preţul benzinei cu 3 bani/litru

F. A.Companii / 16 februarie 2010

Petrom va reduce, începând de mâine, preţurile de referinţă la benzina comercializată în reţeaua proprie cu 3 bani pe litru, ca urmare a evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere, a anunţat compania.

Criza a amânat investiţii de 2 miliarde de euro în unităţi termo

ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 16 februarie 2010

"Termoelectrica" SA continuă negocierile cu investitorii străini selectaţi pentru proiectele de realizare a unor noi unităţi de producţie la Brăila, Borzeşti şi Galaţi, în valoare totală de aproximativ 2 miliarde de euro, în vederea identificării unor modalităţi concrete care să ducă la un acord în vederea înfiinţării noilor societăţi mixte.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Centrele IT şi-au deschis porţile

F. A.Companii / 16 februarie 2010

Cele mai mari centre de servicii IT din Bucureşti şi-au deschis săptămâna trecută porţile pentru vizitatori în cadrul evenimentului "Ziua Centrelor Deschise", organizat de Camera de Comerţ Americană din România (AmCham Romania) prin...

Gerard are o reducere de 25% până la 31 martie

F. A.Companii / 16 februarie 2010

Importatorul şi distribuitorul de materiale de construcţii Final Distribution anunţă un discount de 25% pentru ţigla Gerard în perioada 15 februarie - 31 martie. Promoţia este valabilă exclusiv pentru ţigla Gerard Heritage şi accesoriile cu...

Saint-Gobain lansează conceptul Casei Multi-Confort

F. A.Companii / 16 februarie 2010

Grupul Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari şi diversificaţi producători globali de materiale de construcţii, propune deopotrivă arhitecţilor, constructorilor şi tuturor celor interesaţi Casa Multi-Confort (MultiConfort House), un concept...

Eco-Rom Ambalaje şi-a depăşit obiectivele pe anul trecut

F. A.Companii / 16 februarie 2010

Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei mărcii "Punctul Verde" în România şi liderul pieţei de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, a depăşit cu peste 25%...

BA se alătură revoluţiei eco

F. A.Companii / 16 februarie 2010

British Airways, în parteneriat cu Solena Group, va construi prima fabrică de combustibil cu consum scăzut de carbon pe care intenţionează să îl utilizeze pentru o parte din flota sa începând cu 2014.

Sony introduce o nouă tehnologie

F. A.Companii / 16 februarie 2010

Sony îşi extinde oferta prin redarea filmelor 3D prin actualizarea de software pentru cele mai noi serii de sisteme home cinema cu Blu-ray de la Sony. Acestea includ şi sistemele audio de 2.1 canale şi 5.1 canale.

PHD în Sun Plaza

F.A.Companii / 16 februarie 2010

PHD deschide o nouă locaţie la finalul acestei luni în Sun Plaza mall. În acest proiect s-au investit 150.000 de euro şi este a 5-a locaţie ce va fi deschisă în Bucureşti, au anunţat astăzi reprezentanţii companiei.

Afacerile Baumix au scăzut cu 9% în 2009

F.A.Companii / 16 februarie 2010

Producătorul de materiale de construcţii Baumix a înregistrat în 2009 o cifră de afaceri de peste 36 de milioane de lei, cu 9% sub nivelul din 2008, pe fondul unei pieţe în scădere cu 30%. Potrivit Baumix, valoarea EBITDA a fost menţinută la 7%...

IKEA şi-a concediat directorul pe Rusia şi Europa de Est

F. A.Companii / 15 februarie 2010

Retailerul suedez de mobilă IKEA i-a concediat pe directorul general pentru Rusia şi Europa de Est, Per Kaufmann, şi pe un alt director executiv, pentru că "au închis ochii" la un caz de mită în care este implicat un subcontractor rus,...

Rezultate financiare anuale Contor Group

F. A.Companii / 15 februarie 2010

Contor Group a înregistrat în 2009 venituri totale de 50.888.508, la o cifră de afaceri de 43.873.077, potrivit rezultatelor preliminare ale companiei transmise BVB. Cheltuielile totale au fost mai mici decât veniturile de 50.888.508. Societatea...

Noi direcţii pentru clienţii More than Pub

F.A.Companii / 15 februarie 2010

More than Pub şi-a atins obiectivele pe acest an, iar pe lângă colaborările existente, au dezvoltat şi altele la capitolul new business: Bancpost, Omniasig, BAXi sau Deutsche Leasing.

Pierdere la VES Sighişoara, anul trecut

F.A.Companii / 15 februarie 2010

VES Sighişoara a înregistrat, anul trecut, venituri totale de 42 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 41,3 milioane de lei, potrivit rezultatelor preliminate ale companiei transmise BVB.

Rezultate financiare anuale AEROSTAR

F.A.Companii / 15 februarie 2010

S.C AEROSTAR S.A. Bacău raportează rezultatele financiare anuale preliminare pentru 2009. Astfel, cifra de afaceri a fost de 156.808.447 lei, iar veniturile financiare au fost de 6.000.553 lei, în loc de 8.384.454 pe anul 2008. Potrivit unui...

<< mai multe ştiri >>
Teoria dobâzii
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0928
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3580
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8747
Gram de aur (XAU)Gram de aur656.3566

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo