Companiile investesc în protecţia împotriva atacurilor cibernetice

O.D.
Ziarul BURSA #Companii #Securitate Cibernetică / 9 august

Companiile investesc în protecţia împotriva atacurilor cibernetice

Criminalitatea cibernetică reprezintă o problemă, care nu mai poate fi ignoarată. Mai mult de jumătate dintre companiile din ţara noastră (57%) urmăresc să crească bugetul pentru investiţiile în îmbunătăţirea protecţiei împotriva atacurilor informatice, iar 28% doresc să îmbunătăţească măsurile existente, arată rezultatele sondajului "Tax & Cyber", derulat recent de EY pe piaţa locală. În acelaşi context, peste 90% dintre organizaţiile chestionate afirmă că o creştere a incidenţei atacurilor informatice le poate perturba serios activitatea, 72% că au un departament intern specializat sau un partener extern care să prevină exploatarea reţelelor lor în urma unui incident cibernetic, iar aproape jumătate (46%) că au arii care nu sunt acoperite sau nu sunt suficient protejate de atacurile hackerilor. Potrivit sursei citate, din punct de vedere al organizării funcţiei fiscale, 67% dintre respondenţi au menţionat că este organizată intern (ca departament sau echipă specializată), în timp ce 38% dintre cei care au răspuns sondajului consideră că toate datele sunt vulnerabile în cazul unui atac informatic, restul respondenţilor fiind preocupaţi cel mai mult de datele financiare (inclusiv cele fiscale), urmate de cele comerciale şi, într-o mai mică măsură, de cele care ţin de resurse umane şi de juridic. De asemenea, opt din zece firme (80%) au declarat că deţin toate documentele şi informaţiile într-un format lizibil, ceea ce este un semnal pozitiv în ceea ce priveşte calitatea datelor fiscale. Nu în ultimul rând, 40% din totalul celor intervievaţi au menţionat că au fost subiectul unei inspecţii fiscale generale, 24% au avut o inspecţie parţială sau un control inopinat, iar 36% că încă nu au fost obiectul unei inspecţii fiscale.

Sondajul "Tax & Cyber" a fost realizat în companii din România cu peste o sută de angajaţi, iar 77% dintre acestea au cifra de afaceri de peste 10 milioane de euro, domeniile de activitate din care provin incluzând 16 zone, printre care: industria producătoare, agricultură, industria petrolieră, construcţii, bunuri de larg consum, transport, servicii financiare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro