Conferinţa "BURSA"/Agri-Business pe profit: "Politica agricolă comună - 2014-2020" / DANIEL CONSTANTIN: "Infrastructura principală de irigaţii - prioritatea MADR"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 13 octombrie 2014

Finanţarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii reprezintă prioritatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), după cum ne-a spus ministrul de resort Daniel Constantin.

Oficialul ne-a precizat că aceste lucrări urmează să fie derulate în paralel cu cele aferente infrastructurii secundare de irigaţii.

Daniel Constantin ne-a declarat: "În perioada 2007-2013 am avut o alocare de 60 de milioane de euro pentru infrastructura secundară de irigaţii, iar noi am suplimentat-o până la 140 de milioane, lucrările fiind finanţate 100% din fonduri nerambursabile. Astăzi, avem proiecte depuse, dar şi contracte semnate care sunt în implementare.

Pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 avem 370 de milioane de euro de la UE şi noi am mai alocat până la circa 435 de milioane. Este vorba despre toată infrastructura secundară, care deserveşte peste 500.000 de hectare de teren, fiind vorba despre mai mult de 400 de organizaţii de udători vizaţi. Aceasta nu poate funcţiona, însă, fără infrastructura principală, care înseamnă amenajările aferente. De aceea, prioritatea noastră este identificarea resurselor pentru refacerea infrastructurii principale, aşa cum ne-a recomandat şi Comisia Europeană".

Potrivit domnului Daniel Constantin, o parte din infrastructura principală de irigaţii este reabilitată. Ministrul de resort ne-a precizat că resursele financiare pot să provină fie de la fermieri, fie din fonduri de coeziune sau din fonduri atrase prin parteneriate public-private.

Daniel Constantin ne-a explicat că există cazuri în care anumite federaţii de udători sunt de acord să se ocupe de infrastructura principală de irigaţii dacă există resurse pentru cea secundară.

"Până la finalul anului 2016 vom finaliza lucrările de refacere a infrastructurii secundare de irigaţii, dar referitor la infrastructura principală nu aş dori să dau încă termene", ne-a mai declarat ministrul agriculturii.

Agricultura s-a stabilizat, atât din punct de vedere al producţiei, cât şi al plăţilor către fermieri

"Finanţarea de la UE alocată în perioada 2007-2014 pentru sectorul agricol a însemnat foarte mult, altfel nu ne-am fi situat la nivelul la care ne aflăm acum", a apreciat, vineri, Daniel Constantin, spunând că, pe plăţile directe, a fost absorbită toată suma alocată, an de an.

În acest an, producţia agricolă se va ridica la nivelul celei din 2013, când domeniul a avut o pondere importantă în PIB, a estimat ministrul de resort, menţionând că Politica Agricolă Comună trebuie adaptată situaţiei din ţara noastră.

Agricultura s-a stabilizat, din punct de vedere al producţiei şi al plăţilor către fermieri (săptămâna aceasta deja vor fi făcute avansuri de plăţi pentru fermieri), a menţionat domnia sa, adăugând că, deşi avem producţie şi deschidem noi pieţe, încă suntem nemulţumiţi de preţ: "În acest sens, avem discuţii cu Bursa Română de Mărfuri, pentru o platformă în domeniul agricol. Dacă vom avea un sistem transparent la nivel naţional cu cât s-a recolatat în diverse zone, cu preţurile din respectivele regiuni, nu cred că vor fi probleme".

Din 2015, va trebui ca fermierii să aducă şi alte garanţii pe lângă scrisoarea de confort

Daniel Constantin susţine că statul, împreună cu fondurile de garantare şi cu sistemul bancar, trebuie să asigure pachete de finanţare pentru fermieri, astfel încât aceştia să îşi poată duce mai departe proiectele începute.

Ministrul de resort a adăugat că, din 2015, va trebui ca fermierii să aducă şi alte garanţii pe lângă scrisoarea de confort, pentru obţinerea cofinanţării, întrucât au fost cazuri în care cei care au venit cu scrisori de confort nu şi-au putut duce la final proiectul şi au reziliat contractul.

În cadrul viitoarelor programe de finanţare europeană, va fi acordat un procentaj mai mare celor care integrează producţia şi celor care intră într-o formă asociativă, aceştia urmând să primească cu 20% mai mult, a anunţat ministrul Constantin.

Sunt 830 de fermieri cu suprafeţe de teren între 1 şi 5 hectare care şi-ar putea comasa terenurile, aceştia urmând să primească subvenţii mai mari, potrivit domniei sale.

De asemenea, sprijinul pentru tinerii care îşi încep activitatea în agricultură este mai mare, ajungând la 50.000-60.000 de euro.

Pentru agricultura bio, a fost semnat un ajutor de minimis de la stat, pentru completarea fondurilor de la UE dedicate acestui segment, întrucât finanţarea pe acest segment a scăzut, în acest an, la 4 milioane euro, de la 7 milioane euro în 2013.

"România a început să-şi creeze un brand prin realizarea produselor agricole prietenoase cu mediul, care sunt tot mai multe", a subliniat ministrul Constantin, precizând că, în această perioadă, se lucrează la o strategie prin care să fie sprijinită trecerea terenurilor de la agricultura convenţională la cea bio.

Vom avea ataşaţi agricoli în cele mai importante ţări de export

Ţara noastră va avea ataşaţi agricoli în cele mai importante ţări de export, acest lucru fiind posibil de anul viitor, a spus Daniel Constantin, adăugând că Republica Populară Chineză este prima ţară vizată în acest sens, având în vedere intensificarea comerţului în zona respectivă.

"Am aprobat, anul trecut, un act normativ prin care am solicitat Guvernului să identifice resurse financiare astfel încât să putem trimite în câteva zone importante de piaţă pentru noi, pentru România, ataşaţi specializaţi. (...) Am pregătit deja oameni din Minister, tineri, din punct de vedere al limbilor străine, dar şi al cunoaşterii zonelor respective din punct de vedere comercial. Eu sper ca din anul 2015 o parte dintre aceştia să îşi înceapă activitatea, dar trebuie să găsim resursele financiare. Nu sunt costuri foarte mari pentru că ştiu că sunt plătiţi la fel ca diplomaţii", a subliniat domnia sa.

Anul trecut, MADR intenţiona să trimită ataşaţi agricoli la Washington, Madrid, Chişinău, Kiev, Istanbul şi Beijing.

Guvernul vrea să realizeze cadastrul, gratuit, odată cu deschiderea POR

Guvernul s-a angajat ca, odată cu deschiderea Programului Operaţional Regional, să înceapă realizarea cadastrului în mod gratuit, primul obiectivul fiind întocmirea cadastrului rural potrivit ministrului Daniel Constantin.

Oficialul a menţionat că, pentru următorii şapte ani, este prevăzută o sumă de 250 de milioane de euro pentru realizarea cadastrului, prin POR.

"Taxa pe stâlp" ar putea fi eliminată din agricultură

"Taxa pe stâlp" ar putea fi eliminată din sectorul agricol dacă proiectul legislativ care se află în camera Deputaţilor va fi aprobat, a anunţat ministrul Agriculturii Daniel Constantin.

Oficialul MADR a subliniat că iniţiativa a trecut de Senat, precizând: "Sunt segmente unde nu poate fi aplicată această taxă. Sistemul de irigaţii, pe segmentul de infrastructură secundară, este neoperabil şi se va investi pentru ca acesta să fie refăcut. Nu putem să venim şi să impozităm această infrastructură, pentru că ar fi contraproductiv. Mai sunt gardurile, platformele betonate şi nu numai. Sper ca cel puţin să fie amendat acest proiect şi măcar aceste câteva segmente să fie scutite de taxa pe construcţii speciale". Daniel Constantin a menţionat că deputaţii vor lua în discuţie proiectul de lege care prevede eliminarea "taxei pe stâlp" din agricultură imediat după ce se vor întoarce din teritoriu. Guvernul a hotărât reducerea la 1% a cuantumului de 1,5% stabilit pentru taxa pe construcţii speciale, intrată în vigoare de la începutul acestui an.

În perioada 2012-2013, importurile de lapte au fost în creştere, iar producţia internă - din ce în ce mai mică. În aceste condiţii, plăţile au început să fie acordate la producţie, ceea ce a condus la creşterea producţiei cu 15,2%, în primele opt luni din acest an comparativ cu perioada similară din anul trecut, şi cu 17%, în august 2014 faţă de august 2013.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. rahat.vine alt ministru si face altceva.

    RAHAT mare. 

    ..... Finanţarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii reprezintă prioritatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), după cum ne-a spus ministrul de resort Daniel Constantin. 

    Ne spune asta, acum in campanie electorala? de ce nu ne spune ce este realizat?.

    RAHAT domnule ministru. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5777
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0370
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8147
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.4834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb