• Profit net de 760 milioane de lei, cu 76% peste cel din ianuarie-martie 2020
Producătorul de energie Hidroelectrica a înregistrat, în primele trei luni ale acestui an, o cifră de afaceri de 1,418 miliarde de lei, în creştere cu 67,2% faţă de cea din intervalul ianuarie-martie 2020, în timp ce profitul net a fost de 759,5 milioane de lei, cu 76,5% peste cel din primele trei luni ale lui 2020, se arată în raportul trimestrial al Fondului Proprietatea (FP), publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
"În cursul perioadei, energia electrică totală vândută a ajuns la 4,74 TWh, în creştere cu 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din care electricitatea vândută din producţia proprie a ajuns la 4,50 TWh, în creştere cu 38% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Preţul mediu de vânzare a energiei electrice a fost de 279,6 lei/MWh, în creştere cu 36,5% faţă de acelaşi interval a anului trecut", se arată în raport.
În urma modificărilor aduse Legii Apelor din România în cursul anului trecut, în primele trei luni ale lui 2021, Hidroelectrica a înregistrat costuri totale cu apa utilizată pentru producerea energiei electrice de 149 milioane lei, cu 69,6 milioane lei peste cele din primul trimestru al anului trecut. La sfârşitul lunii martie 2021, poziţia de numerar netă a companiei se ridica la 2,9 miliarde lei, se mai menţionează în documentul FP.
Recent, acţionarii Hidroelectrica au aprobat distribuirea de dividende în sumă totală de 2,29 miliarde de lei, din care 1,29 miliarde reprezintă dividende din profitul anului trecut, iar un miliard de lei sunt dividende speciale din rezultatul reportat. Solicitarea de dividende speciale venise din partea Fondului Proprietatea.
Data plăţii pentru dividendul din profitul anual este de 12 iulie, în timp ce data plăţii dividendului special este 30 septembrie.
Fondul Proprietatea deţine 20% din Hidroelectrica, în timp ce Ministerul Energiei are 80% din companie.
1. Hai cu listarea
(mesaj trimis de anonim în data de 17.05.2021, 10:54)
Asteptam listarea Hidroelectrica!
1.1. Titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Protaru în data de 17.05.2021, 12:36)
Hai cu egalarea! :P
2. Titlu
(mesaj trimis de Protaru în data de 17.05.2021, 12:35)
"O alta companie comunista neperformanta." - Johnny liber-schimbistu'.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.05.2021, 14:20)
Mai tembelule,
Daca Hidroelectrica este neperformanta, atunci care e?
Si cum ai stabilit tu ca este si o companie comunista?!
Du-te si te cauta la cap ca esti dus rau de tot!!
2.2. Titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Protaru în data de 17.05.2021, 18:17)
N'ai prins ironia, probabil a fost prea fina pentru nivelul tau. Te'ai dus dupa fenta.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.05.2021, 12:56)
de asta le curg balele la pradatori ! mai ramane sa dea foc la centrale ca la spitale sa spuna ca trebuie privatizate !