Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea de către Airbus Atlantic, SAS, Franţa, a mai multor furnizori de piese componente pentru fuzelaje şi aripi, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul oficial al Consiliului Concurenţei.
„Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Airbus Atlantic, S.A.S., Franţa intenţionează să preia Mecanizaciones Aeronauticas, S.A, Spania, Himec Aero, S.L., Spania, NMT Aerospace Machining, S.L., Spania, Gepro Systems, S.L., Spania, Orisol Montajes Avanzados, S.L., Spania, şi Tratamientos y Procesos Finales Aeronauticos, S.L.U., Spania”, se arată în comunicat.
Airbus Atlantic, SAS, Franţa, este un producător de aeronave. Totodată, furnizează structuri aeronautice, precum aripi, fuzelaje, piloni, nacele şi ampenaje. Grupul Airbus are trei filiale în România, care au activităţi în sectoarele producţiei şi întreţinerii, reparaţiilor şi reviziilor generale aeronautice: Airbus Aerostructures SRL, Airbus Helicopters Romania SA şi Airbus Defence and Space Romania SRL, informează Consiliul Concurenţei.
Autoritatea de Concurenţă precizează că firmele care urmează să fie preluate sunt furnizori de piese componente pentru fuzelaje şi aripi. Acestea nu au filiale în România, dar realizează cifră de afaceri pe teritoriul naţional, potrivit sursei citate.
„În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, arată conducerea instituţiei.



























































Opinia Cititorului