CORESPONDENŢĂ DIN ISTANBULFORD TRUCKS, a investit 400 milioane dolari în noul F-Max

VLAD DOBREA
Ziarul BURSA #Companii #Auto /

FORD TRUCKS, a investit 400 milioane dolari în noul F-Max

Ford Otosan, parte a grupului Ford Motor şi Koc Holding, a investit 400 de milioane de dolari în noul său camoin F-MAX, primul vehicul comercial greu al cărui soft poate fi actualizat prin cloud.

Camionul a fost proiectat şi testat de 500 de ingineri Ford Otosan, iar înainte de lansare a fost supus mai multor teste riguroase, care au însumat 15.500 de ore de testare în laborator, 5 milioane de kilometri rulaţi pe drumurile a 11 ţări de pe patru continente, utilizând 233 de prototipuri.

Prin noul F-MAX, Ford Trucks lansează tehnologia ConnecTruck, oferind beneficii care includ monitorizarea de la distanţă a vehiculului folosind software-ul de diagnosticare şi software-ul "over-the-air".

Cu ajutorul hărţii topografice speciale de care dispune, F-MAX este capabil să analizeze condiţiile rutiere, permiţând vehiculului să conducă la viteze optime, reducând astfel consumul de combustibil cu până la 4%.

Potrivit producătorilor, integrarea sistemului FMS permite modulului ConnecTruck şi Ford Trucks Cloud să acţioneze ca un cumul de date pentru un terţ şi oferindu-i acces de la distanţă la datele selectate pentru acel vehicul.

Ford Trucks a debutat la Hanovra IAA, expunând în nume propriu şi pentru prima dată, modelul F-MAX, unde a şi câştigat premiul "Camionul Internaţional al Anului 2019" (IToY).

F-MAX asigură o înălţime de 2.160 mm între înălţimea de la podea la tavan şi o ajustare a scaunelor de 260 mm. În plus, noul model oferă şoferilor un spaţiu de stocare patentat în stil avion şi un pat superior cu un unghi de pliere de 90 de grade. Noul vehicul oferă chiar o senzaţie de frânare asemănătoare cu cea a unei maşini.

Totodată, cel mai nou model Ford Trucks îşi propune să ofere silenţiozitate interioară, datorită torsiunii şi rigidităţii cabinei care sunt cele mai bune din clasa sa, zgomotului scăzut al motorului şi designului care asigură reducerea zgomotului în timpul mersului.

Dispozitivele interne de iluminare din zona patului şi a compartimentului şoferului, sistemele automate de control a climatizării şi caracteristicile de reglare a volanului oferă un confort sporit în cabină. Unele modele sunt accesorizate cu mini-frigider şi filtru de cafea.

Noul F-MAX are un motor de înaltă performanţă 12.7L E6D Ecotorq, ce produce 500 de CP, 2.500 de Nm şi 400 kW putere de frânare. Aerodinamica superioară, calibrarea sistemului de propulsie şi caracteristicile tehnice contribuie la îmbunătăţirea consumului de combustibil de 6% faţă de modelele anterioare.

Caracteristicile tehnice includ tehnologia E-APU, funcţia eco-roll, cruise control predictiv (Max Cruise). Datorită costurilor scăzute de mentenanţă şi intervalelor lungi între service-uri, noul F-MAX poate aduce o economie de până la 7% la costurile de întreţinere. Potrivit producătorilor, motorul Ecotorq al lui F-MAX oferă consum minim de carburant în orice condiţii de drum.

Transmisia automată cu 12 trepte şi diferite moduri de condus, cum ar fi modul Eco şi cel Power, ajută la optimizarea consumului de combustibil. Noul F-MAX este, de asemenea, îmbunătăţit de un turbo compresor cu geometrie variabilă, o pompă de apă şi un compresor cu viteze multiple de lucru, putere de frânare de 400 kW pentru motorul care atinge puterea totală de 1.000 KW cu opţionalul intarder.

Displayul color TFT cu ecran de 8¢ permite afişarea tuturor funcţiilor vehiculului, de la presiunea anvelopelor, temperatura din exterior, până la func-ţiile de evaluare a stilului de condus al şoferului.

Comutatoarele de control amplasate pe volanul din piele, permit şoferului să navigheze între diferitele aplicaţii.

Ford Trucks a înregistrat, anul trecut, vânzări nete de 7 miliarde de dolari, dintre care 5,7 miliarde de dolari au fost reprezentate de exporturi.

Ford Trucks operează în prezent în Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu, Africa, Rusia şi Comunitatea Statelor Independente (CSI), în 36 de ţări şi continuă să îşi consolideze reţeaua sa globală pe trei continente, cu obiectivul de a ajunge la 51 de ţări până în anul 2020.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Patria BankAdvertisement
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS