CORINA CREŢU:"Pierdem zilnic peste 20 milioane euro, din cauza autorităţilor de la Bucureşti"

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 14 octombrie

"Pierdem zilnic peste 20 milioane euro, din cauza autorităţilor de la Bucureşti"

Ţara noastră pierde zilnic peste 20 milioane euro din cauza actualei crize politice, în care nu se ştie cine mai negociază cu Comisia Europeană în condiţiile în care nu avem încheiat Acordul de Parteneriat şi nici nu am finalizat cele 12 programe operaţionale, care sunt finanţate din fondurile europene, pe baza exerciţiului bugetar multianual 2021-2027 şi care puteau fi folosite de la 1 iulie 2021, a declarat, ieri, pentru Hotnews, deputatul european Corina Creţu, fost comisar european pentru politica regională.

"Nu ştim cine mai negociază, care este echipa. Ştim doar că vor fi 12 programe operaţionale. De ce sunt pesimistă? Pentru că fac un calcul foarte simplu: din 80 de miliarde de euro pe care România îi poate folosi deja teoretic, împărţind pe anii pe care îi avem până în 2026 pentru PNRR şi până în 2027 pentru fondurile clasice, plus faptul că absorbţia pentru perioada 2014-2020 este doar la jumătate, deci România cu fiecare zi care trece pierde peste 20 de milioane de euro", afirmă Corina Creţu.

Domnia sa a menţionat pentru sursa citată că marele risc în privinţa PNRR se află în îndeplinirea celor 500 de jaloane care ar trebui să fie implementate încă de la 1 ianuarie 2022.

"Dacă nu se îndeplinesc nişte jaloane din cele 500, se blochează tot. PNRR a fost aprobat formal de Comisia Europeană, va fi aprobat de Consiliul UE, se va acorda acea prefinanţare, dar dacă nu se va cheltui în acord cu ceea ce s-a angajat România, inclusiv această prefinanţare riscă să trebuiască dată înapoi", a precizat fostul comisar pentru politică regională.

Corina Creţu a arătat că îi este greu să creadă că, dacă acum suntem la 52% grad de absorbţie pentru fondurile alocate pentru perioada 2014-2020, vom ajunge la 100% absorbţie până la finalul anului 2023.

"Eu sper ca măcar la 91% să ajungem până în 2023. Când am ajuns comisar european în 2014, rata de absorbţie (n.red. - pentru exerciţiul bugetar multianual 2007-2013) era tot undeva la 50 şi ceva la sută şi până la încheierea exerciţiului financiar România a încheiat prima sa perioadă de programare cu o rată de absorbţie de 91%. A pierdut 2 miliarde de euro din sumele alocate", a spus Corina Creţu.

Domnia sa a menţionat că un factor important în îngreunarea procesului de absorbţie a sumelor alocate este reprezentat de adăugarea de către autorităţile de la Bucureşti a unor noi condiţii în accesarea fondurilor europene.

"Acolo unde la Bruxelles se încearcă simplificare, la Bucureşti se încearcă compensarea acestor simplificări cu noi condiţionalităţi. Eu am multe semnale de la beneficiari care sunt disperaţi că nu au ghiduri. Nu au cum să primească ghiduri atât timp cât banii nu sunt alocaţi. Şi nici Acordul de Parteneriat nu există. O chestiune simplă poate fi realizată prin legislaţie, mai ales acum în legătură cu PNRR poate fi foarte utilă: e vorba de litigiile care iau foarte mult timp în instanţe. Nimeni nu poate să îngrădească cuiva care pierde o licitaţie dreptul de a contesta, dar în alte ţări aceste lucruri se fac în maximum 3-6 luni, prin lege. Noi am avut procese care au durat şi 7-8 ani - drumuri judeţene, naţionale şi s-au pierdut fondurile europene până s-a dat verdictul în instanţă - până s-a stabilit care este câştigătorul licitaţiilor", a concluzionat fostul comisar european Corina Creţu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu putem avea pretentii de la scârbele astea de la pnl si usr.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

18 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9481
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2724
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6125
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8686
Gram de aur (XAU)Gram de aur241.9692

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro