COTAR:"Modificările la Legea RCA vor afecta 8 milioane de proprietari de autovehicule"

A.M.
Companii #Protecţia consumatorilor / 27 mai 2020

Vasile Ştefănescu

Vasile Ştefănescu

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) atrage atenţia Parlamentului României şi celor peste 8 milioane de proprietari de autovehicule asupra consecinţelor pe care le vor avea modificările la Legea RCA se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Potrivit sursei citate, de fapt se va modifica legea astfel încât păgubitul sa primească în mod direct o sumă de bani calculată de către asigurator, în caz de daună, fără ca păgubitul să cunoască valoarea reală a costului de reparaţie a autovehiculului său avariat.

"Practic, dacă asiguratorul va calcula o pagubă de 1.000 de lei, iar la service vor fi cheltuieli cu reparaţiile de 4.000 de lei, păgubitul va primi suma stabilită de asigurator şi va fi nevoit să plătească reparaţia din banii proprii, deşi plăteşte asigurare. Asiguratorii doresc să profite în mod legal de lipsa de informare a păgubiţilor RCA cu privire la soluţiile tehnice necesare reparării autovehiculului şi a valorilor reale de reparaţie, pe care consumatorii nu au de unde să le cunoască atunci când acceptă şi semnează oferta subevaluată de despăgubire din partea firmelor de asigurări.",arată comunicatul.

Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR, a declarat: "Toţi proprietarii de autovehicule pot fi afectaţi de propunerea de modificare a Legii RCA venită din partea UNSAR, împotriva consumatorului. Parlamentul României trebuie să aibă în vedere faptul că 8 milioane de proprietari de autovehicule vor fi afectaţi, precum şi o industrie care reprezintă 15% din PIB-ul României şi care asigură salariile a peste 500.000 de cetăţeni".

Astfel, domnia sa a explicat: "Din anul 2016 până în anul 2020, 735 de consumatori - persoane fizice au apelat la procedura SalFin. reclamând abuzuri ale firmelor de asigurări, aceştia primind iniţial despăgubiri în valoare cumulată de 1.300.979 lei, iar după recalcularea realizată de către conciliatorii SalFin, aceştia au câştigat 4.129.019 lei, de peste 3 ori mai mulţi bani decât despagubirea iniţială. Valoarea de despăgubire de 1.300.979 lei a fost calculată în baza propriei evaluari a asiguratorului, la fel cum doreşte UNSAR, să fie modificată acum legea RCA. Valoarea de despagubire de 4.129.019 lei a rezultat în urma reanalizării dosarelor de daună de către conciliatori independenţi.

De aici rezultă trei concluzii: a. Asiguratorii au calculat cu două treimi mai puţin decât valoarea reală a despăgubirilor; b. Cum aproximativ 90% dintre litigiile instrumentate de SalFin (662 din cei 735 de consumatori) sunt în favoarea consumatorilor, firmele de asigurări câştigând în mai puţin de 10% dintre cazuri, putem concluziona că valoarea medie a "ţepelor" date de firmele de asigurări este de 4.271 de lei. Practic, fiecare consumator care s-a adresat la SalFin şi a câştigat litigiul (în 90% din cazuri), a fost iniţial păcălit cu 4.271 lei de catre asiguratorii care astăzi încearcă să-şi legifereze procedura. c. Niciun asigurator nu a fost sancţionat de către ASF pentru această evidentă încălcare a legii, motiv pentru care asiguratorii fac exact acelaşi lucru în continuare, sub protecţia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

În acest moment, pe rolul instanţelor de judecată din România sunt peste 100.000 de procese cu asiguratorii, aceştia pierzând în procent de peste 90%. Dacă propunerile UNSAR de modificare legislativă ar fi adoptate, păgubiţii RCA ar primi doar 30 - 35% din valoarea reală a despăgubirii, iar firmele de asigurări ar face un profit suplimentar de peste 500 de milioane de euro pe an. Păgubiţii RCA nu ar avea nicio altă cale de atac, pentru că asiguratorii se vor spăla pe mâini şi vor invoca prevederile acestei noi legi RCA pe care Parlamentul României ar putea-o vota, în necunoştinţă de cauză.

În plus, cei care astăzi lansează cu tupeu aceste propuneri împotriva consumatorilor sunt aceiaşi care au fost amendaţi cu 53 de milioane de euro în decembrie 2018 de către Consiliul Concurenţei, pentru coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor RCA. Au înregistrat în ultimii 3 ani 44.274 reclamaţii la adresa pieţei de asigurări către ASF. Doar firma Euroins - membra de seamă UNSAR a înregistrat, în luna februarie a acestui an, 1.586 reclamaţii. În tot acest timp, ASF a dat mai multe avertismente decât sancţiuni pieţei de asigurări, iar valoarea amenzilor aplicate de către ASF în ultimii 3 ani (2.307.500 lei), este mai mică decât valoarea sumelor recuperate de către cei 662 de consumatori, în ultimii 3 ani, prin intermediul SalFin (2.828.040 lei)."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

22 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0034
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5255
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.5807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro