Criza apei: Seacă izvorul vieţii

Într-o lume afectată de schimbări climatice, pierderea biodiversităţii şi crize alimentare, există un element care leagă toate aceste probleme, deşi adesea rămâne în umbră: apa. Fără apă nu există viaţă, nu există agricultură, nu există economie. Şi totuşi, în mod paradoxal, criza apei este poate cea mai ignorată urgenţă globală. Fie că vorbim de secetă, poluare, inundaţii sau riscuri sanitare, toate indică acelaşi lucru: am subestimat valoarea apei, iar consecinţele încep să ne ajungă din urmă.

• Context global

Apa este fundamentul vieţii, iar distribuţia şi calitatea resurselor de apă dulce sunt în prezent ameninţate la nivel planetar. Creşterea populaţiei, schimbările climatice, poluarea şi utilizarea ineficientă pun în pericol accesul la apă potabilă, cu implicaţii dramatice asupra sănătăţii publice, agriculturii, industriei şi păstrării biodiversităţii.

• O criză ascunsă în mijlocul altor crize

Apa nu este doar un factor în criza climatică - este un multiplicator de risc. Lipsa ei agravează insecuritatea alimentară, intensifică conflictele sociale, reduce capacitatea de răspuns sanitar şi accelerează degradarea ecosistemelor. Potrivit unui raport recent al WWF, valoarea ecosistemelor de apă dulce depăşeşte 58 de trilioane de dolari - mai mult decât PIB-ul global. Cu toate acestea, o treime din zonele umede ale planetei au fost distruse doar în ultimii 50 de ani. Populaţiile speciilor acvatice au scăzut cu peste 80%. Apa dulce este finită, vulnerabilă şi supraexploatată. Şi totuşi, continuăm să o tratăm ca pe o resursă infinită.

Citeşte Scrisoare către cititorii care nu mai cred că o criză vine singură

Comisia Globală privind Economia Apei a publicat la finalul anului trecut un raport care atrage atenţia asupra unei crize fără precedent a apei la nivel mondial. Potrivit experţilor, activităţile umane au dezechilibrat pentru prima dată în istorie circuitul global al apei, ceea ce ameninţă economiile, producţia de alimente şi vieţile oamenilor, notează CNN. Decenii de utilizare distructivă a terenurilor şi de gestionare necorespunzătoare a apei s-au ciocnit cu criza climatică provocată de om pentru a pune „un stres fără precedent” pe circuitul global al apei, se arată în raport. Principalele concluzii ale raportului arată că aproape 3 miliarde de oameni se confruntă deja cu lipsa apei. Criza ameninţă peste 50% din producţia mondială de alimente. Se estimează o reducere medie de 8% a PIB-ului ţărilor până în 2050, cu pierderi de până la 15% în ţările cu venituri mici. „Pentru prima dată în istoria omenirii, dezechilibrăm circuitul global al apei. Nu ne mai putem baza pe precipitaţii, sursa întregii ape dulci”, spune Johan Rockström, copreşedinte al comisiei.

• Agricultura şi industria: cei mai mari consumatori, cei mai mari poluatori

Aproape 70% din apa dulce utilizată global merge spre agricultură - în special pentru creşterea animalelor şi cultivarea furajelor. Paradoxal, o mare parte din această apă ajunge să fie irosită, poluată cu nitraţi, pesticide şi deşeuri organice. Industria alimentară - în special producţia de carne - nu doar că consumă apă în cantităţi colosale, dar generează şi poluare semnificativă. În multe zone, râurile devin canale de evacuare pentru aceste deşeuri, afectând nu doar fauna, ci şi comunităţile locale ce depind de ele.

Citeşte O radiografie a transformării globale; de ce crizele nu mai pot fi tratate izolat

• Clima schimbă tot: când ploaia nu mai vine, iar râurile seacă

Schimbările climatice nu aduc doar temperaturi mai mari, ci şi un regim hidrologic complet modificat. Ploile devin mai rare, dar mai violente; perioadele de secetă sunt mai lungi, iar inundaţiile mai frecvente. Râurile pierd din debit, lacurile dispar, iar pânza freatică coboară. România este deja afectată: în sudul ţării, seceta e tot mai frecventă. Studiile estimează că, până în 2050, debitul râurilor din ţara noastră ar putea scădea cu o treime. În Oltenia, deşertificarea devine o realitate, iar regiunea riscă să devină „Sahara României”.

• Apa şi sănătatea: o legătură directă

Fără apă curată nu există sănătate. Asta nu înseamnă doar hidratare, ci şi igienă, salubritate, răcire în perioadele de caniculă, prevenirea epidemiilor. Criza apei afectează deja spitale, şcoli şi gospodării. În multe locuri, calitatea apei potabile este compromisă de poluare sau de infrastructura învechită. Lipsa apei înseamnă şi creşterea riscului de boli diareice, afecţiuni ale pielii sau infecţii respiratorii - mai ales în comunităţile vulnerabile.

• Inovaţia poate ajuta: apă din aer, chiar şi în zone aride

Există însă speranţă. O echipă de cercetători israelieni a reuşit să obţină apă potabilă din aerul urban poluat, fără surse naturale sau reţele de filtrare. Această tehnologie ar putea transforma complet modul în care gândim distribuţia apei - în special în regiuni afectate de secetă sau dezastre climatice. Totuşi, chiar şi această soluţie depinde de un factor esenţial: calitatea aerului. Astfel, devine clar că sănătatea ecosistemelor este profund legată de cea a resurselor noastre vitale. Pentru a rezolva criza apei, nu putem acţiona izolat. Soluţiile trebuie să ţină cont de interdependenţele dintre apă, climă, biodiversitate şi sănătate. De exemplu: restaurarea zonelor umede reduce riscul de inundaţii şi filtrează natural apa; protejarea râurilor şi a izvoarelor contribuie la biodiversitate şi siguranţă sanitară; reducerea consumului de carne scade presiunea asupra resurselor de apă şi reduce emisiile de gaze cu efect de seră; politici agricole sustenabile menţin fertilitatea solului fără a polua apele.

• Penurie în Europa: impact şi soluţii

Lipsa resurselor de apă este una dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă europenii. Până la 34% din populaţia UE şi 40% din teritoriul său s-au confruntat cu o penurie sezonieră de apă în 2022, informează datele Eurostat. În sudul Europei, până la 70% din populaţie suferă de lipsa apei în lunile de vară. Conform Organizaţiei Naţiunilor Unite, o ţară se confruntă cu „stres hidric” atunci când resursele sale anuale de apă sunt sub 1.700 mc pe cap de locuitor. Ţări precum Cipru, Malta, Polonia şi Cehia se confruntă cu un stres hidric cronic. Conform Agenţiei Europene de Mediu (AEM), în jur de 20% din teritoriul european şi 30% din populaţie sunt afectate de stres hidric în fiecare an. Eurodeputaţii solicită obiective obligatorii pentru eficienţa apei care să acopere toate utilizările acesteia, inclusiv în agricultură, industrie şi gospodării. Soluţiile propuse includ adoptarea unor modele agricole mai durabile, asistate de soluţii tehnologice inovatoare, acordarea de stimulente pentru practicile de refolosire a apei, reducerea poluării şi a cererii de apă. Problemele cu apa din UE nu se limitează doar la cantitate, ci sunt legate şi de calitate. Conform AEM, în 2021 doar 37% din apele de suprafaţă din Europa au obţinut o stare ecologică „bună” sau „ridicată”, iar doar29 % au atins starea chimică „bună”. O stare ecologică şi chimică bună indică faptul că activitatea umană nu a avut un impact semnificativ asupra unei ape de suprafaţă. Principalii poluanţi ai apei includ substanţe chimice industriale, cum ar fi metalele grele şi substanţe nocive persistente cunoscute sub numele de „chimicale perene”; substanţe chimice utilizate în agricultură care ajung în râuri, lacuri şi alte ape, precum şi contaminanţi emergenţi cum sunt microplasticele. Deputaţii europeni subliniază faptul că legile UE existente pentru combaterea poluării apei (cum ar fi Directiva-cadru privind apa şi Directiva privind apa potabilă) trebuie să fie mai bine puse în aplicare şi respectate. Ei adaugă faptul că UE trebuie să reducă în continuare poluarea cauzată de substanţe chimice, produse farmaceutice, bacterii rezistente la antibiotice, microplastice, pesticide şi îngrăşăminte chimice. Până la mijlocul secolului, se estimează că frecvenţa şi intensitatea valurilor de căldură şi a secetei vor creşte în cea mai mare parte a Europei. Investiţiile în infrastructura pentru apă şi sisteme inteligente de monitorizare sunt esenţiale pentru urmărirea calităţii şi folosirii apelor în timp real. De aceea, europarlamentarii sugerează o linie de finanţare dedicată şi distinctă în viitorul buget UE pe termen lung ce va debuta în 2028. Aceasta va trebui să fie alocată îmbunătăţirii rezilienţei apei în regiunile cele mai expuse riscului de penurie de apă.

Citeşte Criza financiară: Supraîndatorarea creşte neîncetat, din 2007

• Ce putem învăţa din exemplele de succes

În unele zone ale lumii, măsurile integrate deja funcţionează. În Olanda, renaturarea râurilor a redus pagubele provocate de inundaţii. În California, reutilizarea apelor uzate a dus la un sistem circular sustenabil. În zonele marine protejate, ecosistemele se regenerează, iar pescuitul devine mai eficient pe termen lung. Aceste soluţii nu sunt doar ecologice, ci şi economice: investiţiile în natură generează de zece ori mai multe beneficii decât costuri.

Apa este liantul vieţii pe Pământ. Este şi indicatorul cel mai sensibil al dezechilibrelor pe care le provocăm. Dacă pierdem controlul asupra apei, pierdem controlul asupra viitorului. Însă dacă punem apa în centrul soluţiilor - în politici, în inovaţie, în educaţie şi în economie - putem reechilibra nu doar ecosistemele, ci şi relaţia noastră cu planeta. Nu putem trăi fără apă - şi nu putem avea apă fără o planetă sănătoasă.

Citeşte Criza alimentară: Foametea se amplifică

• Concluzie

Criza apei este una dintre cele mai urgente şi complexe probleme globale, cu efecte care se extind de la nivel local la cel planetar. Fără apă curată şi accesibilă, societăţile nu pot funcţiona, iar tensiunile sociale şi conflictele pentru resurse cresc exponenţial. Răspunsul la această criză necesită nu doar investiţii în infrastructură şi tehnologii de gestionare durabilă a apei, ci şi schimbări profunde în politicile publice, educaţie şi colaborare internaţională. Într-o lume interconectată, securitatea apei devine un pilon esenţial al stabilităţii globale şi al prosperităţii viitoare. Doar printr-o gestionare responsabilă şi conştientă a acestei resurse vitale putem asigura supravieţuirea şi bunăstarea generaţiilor care vor urma.