Cum cumpără SIF Moldova, din banii societăţii, acţiuni pe care le dăruieşte conducerii, pe care aceasta le poate vinde mai apoi, la preţ preferenţial, tot societăţii

Mihai Antonescu
Piaţa de Capital / 4 iulie 2019

Cum cumpără SIF Moldova, din banii societăţii, acţiuni pe care le dăruieşte conducerii, pe care aceasta le poate vinde mai apoi, la preţ preferenţial, tot societăţii

Mutatul banilor din buzunarul SIF în cele personale ale lui Doroş şi Ceocea se numeşte performanţă managerială şi este substanţial recompensată

Câte-un pic-pic-pic, până n-o mai rămânea nimic... Treptat, SIF 2 va trece, cătinel, în exclusiva proprietate a propriilor administratori

Mihai Antonescu

Fără fereală, ba chiar cu mândrie

Din cele mai vechi timpuri, s-au încetăţenit, la specia noastră, unele apucături sănătoase, de oarecare bun simţ şi de implacabilă logică, obiceiuri care au generat efectele scontate şi care au stat la baza clădirii unor reţete de oarecare succes.

Lumea s-a învârtit binişor în jurul axei principiilor năs-cute din logică şi bun simţ.

Marile realizări s-au înfăptuit într-ascuns şi, biblic, au primit justa retribuţie tot în ascuns.

Potlogăriile s-au consumat şi ele la adăpost de luarea la cunoştinţă a publicului larg, abil ascunse sub dis-creţie, întuneric, tăcere şi diversiune, din jenă, din teamă, din instinct de conservare.

Nimeni nu s-a gândit, mii de ani, să trâmbiţeze săvârşiri ruşinoase, reprobabile sau atrăgătoare de meritate belele.

Acum lucrurile s-au schimbat radical. Lumea trebuie să ştie, dacă nu putem ascunde, măcar să exhibăm, dacă pute, atunci să parfumăm cu nuanţele volatile ale sofismelor inabile. Cu epitetele corecte şi cu un public suficient de naiv putem afişa orice porcărie, explicându-i apoi gene-roasele substraturi.

Litotele, eufemismele, zorzoanele şi demagogia ne fac viaţa suportabilă, ne decorează ieftin, cu necesara recuzită, anosta, deprimanta realitate.

Întâlnim la tot pasul reformulări optimiste ale sumbrei evidenţe.

Aflăm, bunăoară, că "emisia de obligaţiuni de Stat s-a bucurat de succes" şi nu că, din pricini de disperată sărăcie, administratorii destinelor financiare ale patriei s-au împrumutat până peste cap, la dobânzi canibalice, milogindu-se de cămătarii instituţionali la îndemână.

Vorbim de "corecţii" în loc de pierderi, de "deficite comerciale" în loc de pagube, de " reţinerea investitorilor" şi nu de oameni care o iau la fugă cu mâna pe portofel când încercăm, stângaci, să-i momim în prăvălie.

Găsim formule de creştere economică în venituri ipotetice, adesea neplauzibile, auzim răgete de tigru născute din extazul consumului, ne îmbătăm cu lichiditatea care subminează soliditatea unui sistem.

Proştii se laudă.

Hoţii se laudă.

Ruşinea sau ţeapa, dacă sunt rostite cu voce suficient de tare, îşi schimbă mesajul şi aduc admiraţie şi încredere.

Cifrele gloriei devalizării unei averi colective

În AGA din 18 aprilie 2019, SIF Moldova a anunţat că se vor efectua programele de răscumpărare pentru maxim 15,3 milioane de acţiuni, în vederea anulării, şi maximum 5 milioane de acţiuni - în vederea distribuirii gratuite către conducere şi angajaţi.

Oferta de răscumpărare a fost iniţiată de SIF2 pentru 12,7 milioane de titluri (1,2535 % din societate ), la preţul de 1,85 lei per acţiune, preţ cu circa 40 % peste ultima cotaţie a societăţii din data de 11 iunie ( 1,325 lei - ultima tranzacţie din ziua anterioară anunţului). Preţul de ieri, 3 iulie 2019, orele 11 - 1,35 lei.

Oferta a fost adresată tuturor acţionarilor, nediscriminativ. Toţi deţinătorii de titluri SIF Moldova în intervalul desfăşurării ofertei (18.06-1.07.2019) au putut beneficia.

Preţul maxim al acţiunilor, în interval, a fost atins în 18 iunie, 1,39 lei.

La 1,85, multă lume a dorit să vândă.

Oferta a fost suprasubscrisă de 13,5 ori, rezultând un indice de alocare de 0,0741292211. La 100 de acţiuni oferite spre răscumpărare, de un acţionar oarecare, acesta a putut vinde 7 la preţul preferenţial. Indicele a fost aplicat la toţi ofertanţii, nu au existat alocări preferenţiale.

Acţionarii au subscris 171.194.031 acţiuni, 16,91 % din capitalul social.

SIF 2 a răscumpărat 12,7 milioane de acţiuni, pentru care a plătit 23.495.000 lei.

(La 31 mai, VUAN era de 1,9078, conform BVB. Acţiunile se tranzacţionează cu circa 30 % discount. Avantajul preţului preferenţial e evident.)

Claudiu Doroş, director general adjunct, a vândut 474.922 acţiuni SIF 2, 3,74 % din totalul acţiunilor răscumpărate prin ofertă, cu 878.606 lei.

Costel Ciocea a înstrăinat 116.390 acţiuni (0,92%), Cătălin Iancu - 142.860 (1,12%) şi tot aşa.

Din conducere, Costel Ciocea a vândut 7,41 % din acţiunile deţinute, deci a subscris tot ce avea.

La fel şi Claudiu Doroş şi Iancu Cătălin Jianu.

Horia Ciorcilă nu a vândut.

Radu Octavian Claudiu a vândut mai devreme, în 22-23 mai, 117.330 acţiuni la preţul de 1,1564 lei per acţiune.

Răscumpărări pentru binele general şi răsfăţul particular

Toate SIF-urile practică răscumpărări de pachete substanţiale de acţiuni spre a le anula, pentru a reduce capitalul social, a creşte valoarea de piaţă a acţiunilor şi a reduce discountul.

SIF Moldova o face însă repetat şi la cote mai nesimţite, corelat cu alte inginereli.

Tot în acest an, de exemplu, SIF 2 va răscumpăra 5 milioane de acţiuni (6,75 milioane de lei, la preţul de azi) în vederea alocării gratuite, ulterioare, către managementul şi personalul societăţii.

Adică, SIF Moldova cumpără, ca în fiecare an, acţiuni proprii, din banii proprii, pentru a le oferi domnilor Doroş, Ceocea. Iancu, Radu etc. Le cumpără pentru a le dărui.

În anul următor, Doroş, Ceocea, Iancu etc. vor putea să vândă aceste acţiuni, la un preţ preferenţial, cumpărătorului SIF Moldova, într-un program de răscumpărare.

Asta în timp ce valoarea deţinerilor lor creşte oricum.

Conducerea SIF foloseşte banii societăţii pentru cumpărături în folosul personal al conducătorilor.

Care conducători sunt recompensaţi, prin alocări de noi acţiuni, pentru performanţele lor manageriale.

De pe un CV mai vechi al lui Claudiu Liviu Doroş, public pe site-ul Transgaz, aflăm că "SIF 2 a evoluat către cea mai dinamică şi profitabilă societate de investiţii financiare". Şi asta datorită "dezvoltării strategiei generale de afaceri" pentru care responsabil e Claudiu Doroş. Păi cum altfel? Cine ar putea spune că nu-i aşa?!?

De-un singur lucru mă tem: că atunci când Lakis şi Drăgoi, în avântata lor expansiune, vor pune mâna, inevitabil, şi pe SIF Moldova, aceasta va fi goală, stearpă şi secătuit de mulsă...

Cine e Doroş, de unde îi vin toate genialele abilităţi şi cum s-a ales cu ditamai pleaşca de la SIF

Claudiu Liviu Doroş e băiat de general de Securitate, mai apoi şef al SRI-ului băcăuan vreme de opt ani.

Nu ne-am fi legat de originea socială a omului, chiar dacă, aşa cum ştim de la Marx, aceasta determină conştiinţa individului, dacă faptul că Liviu e fiul lui Vasile Doroş n-ar apărea ca având un rol determinant în cariera mastermind-ului de la SIF Moldova.

Claudiu Liviu Doroş s-a făcut remarcat la Gelsor, unde a funcţionat între 1996 şi 2002.

Conform unui CV redactat de Doroş, la Gelsor el a "coordonat mai multe echipe în operaţiuni specifice pieţei de capital, efectuând tranzacţii de sute de miliarde de lei".

Bine, dar cei care au efectuat operaţiuni specifice şi tranzacţii de miliarde la Gelsor au mers in corpora la puşcărie, sau măcar au trecut prin arestul poliţiei - Sorin Ovidiu Vântu, Nicolae Popa, Ioana Maria Vlas, Teodor Nicolaescu, Răzvan Haritonovici, Sorin Freciu, bun prieten cu Doroş...

Prin 2000-2001, în bătătura financiară a lui SOV bătea vântul şi răsunau sirenele... În 2002, parcă din alt film, Claudiu Doroş pleca ostenit de realizări şi învăluit în glorie spre SAGA Invest, IFB Finwest SA şi, mai apoi, SIF Moldova, spre CA-urile Transgaz şi Aerostar, spre locuri onorabile unde mari sume de bani aşteptau aplecarea priceperii sale...

Cum de l-a angajat Gelsor pe Doroş în 1996, pe un post de conducere, că nu era nici văcăroi, nici bancher, nici nu venea de la Institutul de Economie Mondială?

Doroş abia terminase facultatea de un an, Economia serviciilor la Bacău, după ce, în 1991 abandonase Facultatea de mecanică... Claudiu Doroş e născut în 1970...

De-aia mă hazardez a afirma că determinant a fost gradul lui Vasile şi nu competenţa lui Claudiu...

Fără Harvard sau Tufts, cu o şcoală la Bacău, cu un MBA luat la Iaşi, fără demnităţi la activ, ocupate sau măcar propuse, cu un CV destul de dubios - Gelsor, Mecanica Ceahlău, Camera de comerţ Bacău, Claudiu Doroş se dă mare finanţist şi, cel mai important, are pe mână averi considerabile.

Să mai conteze vechea Securitate în democraţia noastră prezentă?

Să fie SIF-urile vacile de muls ale Serviciilor, cum insinuează conspiraţioniştii?

Imediat după AGA din 18 aprilie 2019, de exemplu, Consiliul de Administraţie al SIF Moldova a aprobat hotărârea nr. 5 prin care a stabilit drepturile cuvenite administratorilor, directorilor şi angajaţilor.

Administratorii şi directorii urmează a primi numai în acest an 3.892.879 acţiuni.

În luna mai 2019, au fost acordate beneficiile aferente anului 2017. Membrii conducerii şi angajaţii SIF 2 au primit 4.131.180 acţiuni.

Cu remuneraţie, indemnizaţii, gratificaţii etc., Doroş s-ar putea considera, per total, foarte norocos.

Vorba lui Ostap Bender, referitor la Alexandr Ivanovici Koreiko:

"Mă şi mir cum un om cu asemenea noroc mai e în libertate!".

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Trecu ,,glorios" in/din securitate, scoala pe apucate, caracter zero, rezultate care se vad doar pentru cei din conducere, iar pt. actionarii mici, tepe din belsug !!!

    1. Este clar pentru tot omul de bun simt (chiar si pentru cel fara cunostinte economice) ca la SIF-uri au loc faradelegi evidente, ce sar in ochi de ani buni, iar ASF-ul (in caliatte de supraveghetor) si Parlamentul (in calitate de legiuitor) nu au luat nicio masura ca sa stopeze aceste mizerii. Asta este marea problema la noi - nu atat existenta mizeriilor (coruptie, devalizarii etc.) ci faptul ca nu sunt sanctionate si eliminate asemenea practici!! Ele sunt tolerate (chiar protejate) ceea ce conduce indubitabil la suspiciunea de incompetenta sau si mai grav, de participare.

    Un articol de investigatie de calitate , cu multe date concrete , asa cum ne-ar place sa mai vedem. Ce se intampla la SIF-uri ne arata ca hotia adevarata e situata deasupra partidelor politice si e infailibila. Aceasta situatie ne aminteste de Misterele Parisului si e atat de fascinanta incat aproape ne-ar parea rau sa ia sfarsit.

    1. Dar, in mod pervers, eu ma voi bucura ca un copil cind se va ispravi...

    foarte correct citatul din Ilf si Petrov. Sa ne traiasca vajnicii aparatori ai patriei, mari prinzatori de spioni. La mai mare imbogatire, tovaraseilor

    Standardele ASF sunt de un micron înălțime . De-aia au in ograda atâția condamnați . Ce se întâmpla la Sif e e doar ce putem vedea noi cu ochiul liber. Ce se întâmpla in lumea brokerajului, in subterane ce fac fondurile de pensii cu banii noștri e o belea care o sa crape si atunci om vedea care si cum scapă .

    1. Cit de grav o fi ce se intimpla in pensii, in asigurari, in domenii care privesc numerosi cetateni care nici macar n-au habar...

    Cum Sif2 este "sluga" cuminte a Bancii Transilvania, multiplica si dansa, ceea ce face TLV de ani si ani de zile...asa ca nimic nou sub Soare.

    1. Esti încă sluga la "sluga" BT și ești/ai fost investitor BT. De ce ești nemulțumit???!!!???

    Este simplu se cumpara actiuni prin dividente apoi se imprumuta capitalul reinvestit conducerea primeste o cota parte acea cota se vinde in societate si tot asa.Daca pui pe paritate o anumita suma atunci SIF Moldova isi pastreaza totalul actiunilor creste dividentele .Este simplu SIF Moldova creste la Bursa de Valori atunci si dividentele se vand in actiuni

    Bravo Mihai Antonescu,dar !articolul trebuia redactat în preajma adunării generale pentru ca acești escroci ordinari sa fie spulberați de la conducerea sif.2

    1. ... ca sa nu mai vorbim de capacitatea de autosesizare a autoritatilor nu mai sint ce erau pe vremuri... Mentalitatea raufacatorilor cu gulere albe e "ciinii latra, caravana trece!". Eu, personal, insotesc fiecare material important cu un potop de sesizari si reclamatii adresate factorilor presupus responsabili. Se schimba putin lucrurile. Nu cu celeritatea perfecta, nu intocmai in spiritul legii, "organele" se mai misca, daca n-au incotro. Fiind un om rau si incapatinat, usor de scos din titini de catre arogantele de tip "n-au ce sa ne faca!", ma tin de capul lor cu anii si zecile de ani. Cu SIF-urile e boala veche. De-abia m-am apucat. Am gasit audienta si in strainatate, ceea ce e incurajator. Asa ca vom vedea ce se intimpla...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

26 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9423
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8107
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8196
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.1764

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro