Cum s-au schimbat puterile economice în 200 de ani

În ultimii 200 de ani, leadership-ul economic s-a mutat din China în Imperiul Britanic, apoi în Statele Unite, iar acum se îndreaptă din nou, din ce în ce mai mult, către Asia.

Visualcapitalist.com arată modul în care s-a schimbat, din 1820 până în 2025, ponderea marilor economii în produsul intern brut (PIB) global. Sura citată a utilizat cele mai recente date disponibile de la Maddison Project, COLDAT Colonial şi FMI.

Toate cifrele privind PIB-ul sunt ajustate în funcţie de paritatea puterii de cumpărare (PPC), ţinând cont de diferenţele dintre ţări în ceea ce priveşte costul vieţii şi producţia.

Citeşte BRICS - arhitectură de plăţi alternativă la dolar; stadiul construcţiei

• Pax Britannica şi anii dominaţiei europene

Marea Britanie a fost prima ţară din lume care s-a industrializat. Drept urmare, Imperiul Britanic a devenit superputerea preeminentă a lumii în secolul al XIX-lea, o epocă cunoscută sub numele de Pax Britannica datorită absenţei relative a conflictelor dintre marile puteri.

În 1845, Imperiul Britanic, asupra căruia soarele „nu apunea niciodată”, a contribuit cu aproape un sfert (23,8%) la PIB-ul global. India a fost cea mai importantă posesie economică a imperiului înainte să-şi obţină independenţa, în 1947.

Restul Europei a urmat o traiectorie similară. Imperiul Francez a atins cota sa maximă în 1858, cu 6,6% în PIB-ul global, în timp ce Germania a atins un vârf de 8,8% în 1913, în ajunul Primului Război Mondial.

După decenii de război şi o influenţă în scădere pe scena mondială, mai multe economii europene s-au grupat în Uniunea Europeană. Blocul a contribuit cu 17,9% la PIB-ul global în 2007, înainte de criza financiară mondială, dar cota sa a scăzut ulterior, fiind redusă în continuare odată cu retragerea Regatului Unit, în 2020.

• Căderea Imperiului Britanic şi ascensiunea SUA

Dacă secolul al XIX-lea a fost secolul britanic, secolul al XX-lea a fost cel american. La fel ca Marea Britanie anterior, SUA au devenit pentru o perioadă cel mai mare exportator din lume.

Al Doilea Război Mondial a marcat un punct de cotitură în leadership-ul economic global. În 1944, SUA reprezentau 29,7% din PIB-ul mondial, cea mai mare pondere atinsă de orice economie în perioada modernă.

Dominanţa economică americană a fost susţinută de industriile cu valoare ridicată şi de rolul central al ţării în finanţele, industria prelucrătoare şi comerţul de la nivel global. De asemenea, SUA continuă să domine clasamentele celor mai mari şi mai profitabile companii din lume.

• Secolul asiatic

Timp demai multe secole, China a fost un centru al economiei globale. Instabilitatea politică şi incapacitatea sa de a ţine pasul cu industrializarea europeană au contribuit, însă, la un declin prelungit al ponderii sale în PIB-ul mondial în secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

Începând cu sfârşitul secolului al XX-lea, reformele economice şi apariţia Chinei ca centru global de producţie au ajutat-o să-şi recapete terenul pierdut. Până în 2025, China reprezenta 21,8% din PIB-ul mondial, adică mai mult de o cincime din total.

Împreună, China şi India au reprezentat 30,8% din PIB-ul global în 2025. Populaţiile lor mari şi costurile de producţie mai mici conferă ambelor ţări o pondere mai mare atunci când producţia este măsurată după paritatea puterii de cumpărare.

Continuarea acestei schimbări va depinde parţial de modul în care China abordează presiunile demografice similare cu cele cu care se confruntă Japonia şi Uniunea Europeană, precum şi de provocările mai ample legate de productivitate şi creştere economică.

• Economia Chinei - în cel mai slab avans din ultimii trei ani

Creşterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru din 2026, în pofida exporturilor puternice (susţinute de boom-ul global al inteligenţei artificiale), a accelerării producţiei industriale şi a revenirii peste aşteptări a vânzărilor cu amănuntul în luna iunie, informează AFP, conform Agerpres.

În perioada aprilie-iunie 2026, Produsul intern brut (PIB) al celei de-a doua mari economii din lume a crescut cu 4,3% în ritm anual, a anunţat, în luna iulie, Biroul Naţional de Statistică (BNS), o cifră sub estimările analiştilor, care mizau pe un avans de 4,5%. Este vorba de o încetinire semnificativă a economiei chineze după o creştere de 5% în primul trimestru. Beijingul şi-a stabilit pentru acest an o ţintă de creştere cuprinsă între 4,5% şi 5%.

China, care a făcut din exporturi un pilon al modelului său economic, se bazează încă foarte mult pe comerţul exterior pentru a-şi alimenta creşterea, într-un moment în care o scădere prelungită a sectorului imobiliar şi un consum slab continuă să o afecteze.

Cu toate acestea, tensiunile legate de conflictul dintre Statele Unite şi Iran au ameninţat această dinamică prin perturbarea traficului maritim în Strâmtoarea Ormuz, provocând creşterea preţurilor petrolului, cu riscul de a perturba lanţurile de aprovizionare globale şi având un impact negativ asupra cererii de bunuri chinezeşti.

”Există mulţi factori externi instabili şi incerţi, iar dezechilibrul intern dintre oferta abundentă şi cererea slabă persistă”, a comentat Biroul Naţional de Statistică, concluzionând: ”Bazele unei redresări economice trebuie, încă, consolidate”.

Pe de altă parte, alţi indicatori economici publicaţi recent arată o conjunctură mai bună. Astfel, producţia industrială a Chinei a crescut cu 5,3% în iunie 2026 comparativ cu luna iunie a anului trecut, accelerând mult mai brusc decât anticipaseră analiştii chestionaţi de Bloomberg (+4,6%), după un avans de 4,5% în luna mai.

De asemenea, vânzările cu amănuntul, un barometru al consumului, şi-au revenit în iunie (+1% faţă de anul precedent), în timp ce experţii se aşteptau la o nouă scădere după un declin de 0,6% în luna mai. Aceste date sugerează că cererea gospodăriilor, care fusese extrem de slabă, începe să se redreseze.