Daniela Dărăban, ACUE: "Eficienţa energetică este cel mai bun prim combustibil pentru dezvoltare"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 19 aprilie

Daniela Dărăban, ACUE: "Eficienţa energetică este cel mai bun prim combustibil pentru dezvoltare"

English Version

Eficienţa energetică este cel mai bun prim "combustibil" pentru dezvoltare pe care îl are România, a afirmat, ieri, Daniela Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi Energetice (ACUE), cu prilejul conferinţei de finalizare a proiectului "Eficienţă energetică în case inteligente, clădiri inteligente şi reţele inteligente", finanţat cu 222.000 euro, din care 199.800 euro au fost primiţi ca grant prin Innovation Norway - mecanismul financiar norvegian 2014-202, prin Programul de Energie în România.

Daniela Dărăban a precizat: "Eficienţa energetică este o resursă importantă, adesea ignorată deşi este accesibilă. Am numit-o un uriaş depozit de combustibil, iar interesul crescut al publicului ne face optimişti că informaţiile puse la dispoziţie, prin expertiza de care am beneficiat, pot contribui real la buna informare, înţelegere şi aplicare a măsurilor de eficienţă energetică. Instituţiile publice joacă un rol cheie în înţelegerea corectă a conceptului de eficienţă energetică. Din păcate, punctul de plecare pentru România este o mentalitate care ne aminteşte de nişte momente pe care trebuie să le uităm. În mintea unora, eficienţa energetică este amestecată cu politica de raţionalizare energetică din timpul regimului comunist, ceea ce nu este adevărat. Depinde de noi să corectăm această neînţelegere. Din punctul meu de vedere, eficienţa energetică este cel mai bun prim «combustibil» pentru dezvoltare pe care îl are România. Înainte de a vorbi despre investiţii în resurse noi, ar trebui să vedem ce putem economisi prin proiecte care ne ajută să consumăm mai puţin. Experienţa trebuie combinată cu experienţa în comunicare. Comunicarea este foarte importantă atât în relaţia cu autorităţile, cât şi cu cetăţenii. Am descoperit un mare interes din partea autorităţilor locale, dar acestea nu au suficiente informaţii şi date pentru a se traduce în acţiuni de eficienţă energetică. Este foarte important ca informaţiile clare despre conceptul de eficienţă energetică să ajungă la public. Cred că asta ne lipseşte pentru a putea avea politici publice, care trebuie implementate în colaborare cu cei care sunt vizaţi de aceste politici".

Proiectul implementat în perioada 7 februarie 2023-30 aprilie 2024 de ACUE în parteneriat cu Asociaţia pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice (AECCSC) a cuprins 10 evenimente dedicate consumatorilor casnici, instituţiilor publice şi celor interesaţi să producă energie din surse regenerabile care poate fi integrată eficient în reţelele de distribuţie, susţinute de campanii de informare axate pe conştientizarea risipei de energie, asupra soluţiilor la îndemână pentru reducerea consumului, fără a reduce confortul energetic.

8 milioane de persoane informate despre eficienţa enmrgetică prin intermediul proiectului ACUE-AECCSC

La cele cinci webinarii dedicate consumatorilor casnici au participat peste 380 de persoane, iar la cele 5 workshopuri dedicate unităţilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor publice au participat peste 190 de reprezentanţi.

Pe lângă seminariile de informare, în cadrul proiectului a fost creată şi o platformă web, eficient-energetic.ro, au fost realizate patru videoinfografice, o campanie online de informare şi un studiu privind eficienţa energetică a unor clădiri din municipiul Târgu Mureş.

Cristina Păun, director adjunct ACUE a spus: "Până în 2050, estimarea este că jumătate dintre cetăţenii europeni ar putea produce până la 50% din energia regenerabilă, potrivit unei analize recente a Comisiei Europene. În tot mai multe locuri, cetăţenii se reunesc în comunităţi pentru a juca un rol activ în piaţa de energie. Am ales Târgu-Mureş pentru realizarea unui studiu de caz, în scopul evidenţierii implicaţiilor şi avantajelor aduse de sistemele energetice integrate, precum şi perspectivele pentru viitorul sustenabil al producţiei de energie electrică şi termică pentru autoconsum".

Referitor la proiect, reprezentantele ACUE au arătat că, dacă la demararea acestuia au estimat o ţintă de 400.000 persoane, la finalizarea lui pot afirma că întreaga campanie de informare a ajuns la aproape 8 milioane persoane.

Răzvan Nicolescu, preşedintele AECCSC, partener în cadrul proiectului al ACUE, a arătat că eficienţa energetică nu este o temă spectaculoasă într-o lume sau societate în care se vorbeşte despre "reactoare care zboară, conducte care plutesc şi maşini care merg cu spatele", şi a adăugat că acest domeniu trebuie să contribuie la soluţionarea problemelor cu care se confruntă sectorul energetic: securitatea aprovizionării, sustenabilitatea şi competitivitatea.

Domnul Nicolescu a menţionat: "Această campanie de informare a înregistrat un succes, chiar peste ce ne-am aşteptat. Este un lucru concret făcut pentru oameni pe care i-am ajutat să fie mai bine informaţi, să înţeleagă mai bine oportunităţile actuale oferite de un consum mai eficient. Iar sprijinul Norvegiei în derularea acestui proiect a însemnat totodată un ghidaj perfect în termeni de eficienţă energetică. Norvegia este un exemplu inspiraţional, demonstrând că o combinaţie de viziune strategică, colaborare între sectorul public şi privat şi implicarea activă a cetăţenilor poate duce la crearea unei societăţi durabile şi sustenabile din punct de vedere energetic. În România sunt milioane de clădiri, din care aproape 250.000 în zona publică, cu standarde de eficienţă energetică mult sub media europeană. Ar trebui să avem un proiect de ţară care să îmbunătăţească eficienţa energetică a acestor clădiri. (...) Poate ar trebui să rezolvăm problemele de eficienţă energetică pe grupe de clădiri publice, de exemplu spitale sau şcoli. Pentru renovarea şi modernizarea şcoliolor din punct de vedere al eficienţei energetice, ar putea fi organizată o singură licitaţie la nivel naţional, iar contractul să fie atribuit unui consorţiu de firme care să facă lucrări reale de modernizare şi eficientizare. Finanţarea poate fi asigurată prin fonduri europene sau prin contracte ESCO (n.red. - contract de servicii energetice încheiat între un beneficiar şi un prestator de servicii energetice care propune implementarea măsurilor de eficienţă energetică, verificat şi monitorizat pe toată perioada contractului; investiţiile pentru realizarea proiectului vor fi recuperate din economiile financiare, rezultate din îmbunătăţirea eficienţei energetice; astfel, fără a investi fonduri proprii, beneficiarul va primi o factură mai redusă de energie)".

Răzvan Nicolescu: "Consumatorii casnici trebuie stimulaţi să efectueze lucrări de eficientizare energetică"

În ceea ce priveşte eficientizarea energetică a clădirilor private, preşedintele AECCSC consideră că persoanele fizice ar trebui stimulate să facă aceste lucrări.

Răzvan Nicolescu a precizat: "De exemplu, statul să contribuie cu 0,2 euro, la un euro plătit de persoana respectivă, pentru că avem foarte mulţi bani alocaţi de Uniunea Europeană pe care nu îi prea cheltuim. Dacă persoana fizică sau asociaţiile de proprietari/locatari refuză acest sistem de stimulare, atunci peste 4-5 ani se poate introduce un sistem coercitiv, de sancţionare a celor care nu efectuează astfel de lucrări de eficientizare energetică".

Menţionăm că potenţialul maxim de economisire a energiei se găseşte în clădiri, a căror izolare corespunzătoare poate aduce economii de până 40-50% din consum, în funcţie de tipul clădirii. În fiecare an, doar 1% din stocul de clădiri existent este supus renovărilor energetice. Potrivit Eurostat, în ţara noastră 8 din 10 clădiri necesită reabilitare termică, fiind construite înainte de 1980 şi aproximativ 1,3% din blocuri sunt renovate anual. Clădirile publice sunt responsabile pentru aproximativ 40% din consumul de energie înregistrat la nivel naţional. Cele 242.000 de clădiri publice au un consum energetic de peste 200-250 kWh/mp faţă de o medie recomandată la nivel european de 140kWh/mp. Un calcul sumar arată că dacă am atinge consumul recomandat pe metrul pătrat, am obţine o economie de peste 6 miliarde lei anual, sumă cu care, potrivit celor de la ACUE, s-ar putea construi 10 şcoli de dimensiuni medii-mari sau 2 spitale regionale.

Lansare carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5830
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8429
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.4379

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb