Deşeurile creează mari probleme şi în spaţiu

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea #Mediu / 8 martie 2023

Deşeurile creează mari probleme şi în spaţiu

Mizeria lăsată în urmă de oameni creează probleme atât pe pământ cât şi în cer. Situaţia de pe planeta noastră o cunoaştem, acum ne confruntăm cu informaţii legate de ce se întâmplă în spaţiu. Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a fost nevoită să se mute pe o altă orbită, luni, pentru a evita coliziunea cu deşeuri spaţiale, conform unor surse ruse. Motorul capsulei Soiuz andocată la ISS a contribuit la realizarea acestei devieri, a indicat agenţia spaţială rusă Roscosmos. Deşeurile spaţiale, care provin, spre exemplu, de la sateliţi scoşi din funcţiune, sunt considerate o problemă serioasă pentru călătoriile în spaţiu. Potrivit informaţiilor, aceasta a fost pentru a 334-a oară în istoria ISS când laboratorul spaţial a fost nevoit să se mute pe o altă orbită pentru a evita o coliziune cu deşeurile orbitale. ISS se află acum la o distanţă de 418,6 kilometri de Pământ, cu 1,2 kilometri mai departe decât înainte. În prezent, la bordul ISS se află în total 11 membri ai echipajului. Patru dintre aceştia urmează să revină pe Pământ până la sfârşitul săptămânii la bordul capsulei spaţiale americane Crew Dragon. Printre aceştia se numără cosmonauta Anna Kikina.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“

Ziarul BURSA

01 iunie
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb