Dialog - peste păduri - între Romsilva şi Greenpeace

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Companii #Mediu /

Dialog - peste păduri - între Romsilva şi Greenpeace

Tema defrişărilor este una care stârneşte emoţie la nivelul opiniei publice. Un dialog, punctual de această dată, are loc, de la distanţă, între Romsilva şi organizaţia Greenpeace, părţile lăsând impresia că pot colabora pentru o mai bună monitorizare a activităţilor din pădure şi nu numai.

Astfel, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva invită organizaţia Greenpeace România să verifice, împreună cu specialiştii Direcţiei Silvice şi autorităţile competente, lucrările silvice efectuate de Direcţia Silvică Suceava, semnalate recent de activiştii de mediu, punând la dispoziţia acestora toate documentele şi informaţiile necesare pentru o corectă documentare. Invitaţia survine după ce organizaţia Greenpeace a făcut publice mai multe fotografii cu lucrări silvice efectuate în fondul forestier proprietatea publică a statului, pe raza Ocolului Silvic Vama din cadrul Direcţiei Silvice Suceava. Romsilva susţine că acestea nu sunt conforme cu realitatea: "Ne exprimăm regretul că organizaţia respectivă nu a solicitat informaţii Direcţiei Silvice Suceava înainte de a publica informaţii sau imagini, pentru o corectă informare a opiniei publice. Lucrările silvice din unitatea amenajistică 53A sunt legale, autorizate, deţin toate avizele necesare şi sunt prevăzute în amenajamentul silvic. Aceste lucrări nu sunt «tăieri rase», lucrarea fiind una de tăiere de regenerare - progresivă de racordare. Precizăm că în urma verificărilor efectuate de personalul silvic a rezultat că regulile silvice de exploatare au fost respectate. Pe aceste suprafeţe urmează să fie efectuate lucrări de completări ale regenerării naturale în campaniile de împăduriri de anul viitor pe o suprafaţă de 5,3 hectare, dintr-un total de 15,3 hectare, întreaga suprafaţă a unităţii amenajistice 53A. De asemenea, precizăm că autovehiculul prezentat în imagini de organizaţia Greenpeace efectua un transport legal de buşteni. (...) Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva este o instituţie transparentă şi deschisă dialogului cu reprezentanţii societăţii civile şi ne exprimăm speranţa că reprezentanţii organizaţiei vor da curs invitaţiei noastre şi vor prezenta corect modul în care sunt administrate pădurile proprietatea publică a statului."

Răspunsul la răspuns nu a întârziat să apară, pe contul de facebook al Greenpeace România fiind postat următorul mesaj: "Mulţumim Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva pentru dorinţa de a clarifica situaţia pe care am descoperit-o în pădurile Bucovinei. Din păcate, comunicatul Romsilva face referire doar la imaginile pe care le-am publicat zilele trecute şi ne asigură că exploatările sunt conforme, deşi în ultima jumătate de an controale ale Gărzii Forestiere şi ale Gărzii de Mediu au descoperit nereguli în zonă. Vom reveni curând cu un material video care arată practicile abuzive din exploatările forestiere, inclusiv cele pe care Romsilva le numeşte legale: tăieri la ras, tăieri de arbori nemarcaţi, dis-trugerea albiilor pâraielor de-a lungul cărora sunt târâţi buşteni cu utilaje grele, transporturi de material lemnos fără aviz, exploatări care nu respectă normele de mediu. Ne bucurăm că Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva îşi declară transparenţa privind documentele şi avizele şi că doreşte să ne însoţească în vizită. (...) Rolul administratorului de pădure, în cazul acesta Romsilva, se termină la marginea pădurii. De acolo, lemnul tăiat pleacă în camioane (cu aviz sau fără) către depozite de lemn şi gatere nemonitorizate. Toată această activitate ar trebui controlată de Ministerul Apelor şi Pădurilor. Aşadar, invităm la rândul nostru un reprezentant din Ministerul Apelor şi Pădurilor - România care să identifice soluţii pentru îmbunătăţirea SUMAL (Sistemul Informatic Integrat de Monitorizare a Materialelor Lemnoa-se), întârziat deja de mai bine de doi ani. Implementarea acestui sistem automat ar opri rapid cea mai mare parte a exploatărilor ilegale de pădure din România."

În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult despre defrişări mai mult sau mai puţin legale şi au fost prezentate imagini care stârnesc emoţie. Pe de altă parte specialiştii din domeniul silvic susţin că de multe ori se exagerează, iar lucrări normale, de reîntinerire a fondului forestier sunt prezentate tendenţios.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConferinţa PPTT 'Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei'
Cabinet de avocatTMPS