Donald Trump, mai periculos decât Vladimir Putin?

Sorin Rosca Stanescu
Internaţional / 10 ianuarie

Sorin Rosca Stanescu

Progresiştii din lumea întreagă reacţionează la ultimele declaraţii, considerate incendiare, ale lui Donald Trump, afirmând că America a încăput pe mâinile unui exaltat, ale unui personaj extrem de periculos pentru Statele Unite şi pentru pacea mondială. Dar şi o bună parte a susţinătorilor acestuia încep să-şi pună întrebarea dacă nu cumva au greşit asigurându-i succesul în alegeri. Şi unii, şi alţii îl compară pe Donald Trump cu Vladimir Putin. În ceea ce mă priveşte, sunt mult mai rezervat şi, în cele ce urmează, voi explica de ce.

Ameninţarea lui Donald Trump adresată teroriştilor Hamas cum că va face prăpăd în rândul lor, dacă până la depunerea jurământului, adică până în 20 ianuarie, aceştia nu-i eliberează pe ostatici sau nu le înapoiază israelienilor rămăşiţele trupeşti ale celor decedaţi, nu conţine în sine nimic senzaţional, cu excepţia faptului că Statele Unite s-ar putea implica în mod direct, utilizându-şi forţa militară în Gaza. Ceea ce nu reprezintă o escaladare, ci mai degrabă, prin rezultatul final al operaţiunilor preconizate, o dezescaladare a conflictului. Preşedintele ales al Statelor Unite vrea să pună punct, pornind de aici, conflictului din Orientul Apropiat.

A creat surpriză poziţia lui Donald Trump legată de Canada şi Groenlanda, pe care afirmă că intenţionează să le încorporeze teritoriului Statelor Unite, precum şi ameninţarea cu represalii de natură militară în cazul Panama. În scurt timp, toate guvernele implicate au reacţionat, inclusiv reprezentanţii Comisiei Uniunii Europene, arătându-se surprinşi, indignaţi şi revoltaţi de poziţia extrem de fermă adoptată de viitorul preşedinte al Statelor Unite. Aparent, pe bună dreptate. În opinia mea însă, Donald Trump este în primul şi în primul rând, aşa cum de altfel s-a dovedit şi în primul său mandat, un om de afaceri, un negociator, care îşi joacă interesele, care acum coincid cu interesele Statelor Unite, extrem de ferm şi extrem de dur. Pune presiune, solicită mai mult decât i se cuvine, pentru a-şi atinge obiectivele. Joacă în forţă. Aşa cum de altfel s-a şi autoprezentat în prima sa carte, care a făcut înconjurul lumii.

Cazul Panama. 2% din comerţul mondial trece prin acest canal, construit din fondurile Statelor Unite şi cedat ulterior statului Panama. Interesul Washingtonului este, fireşte, ca mărfurile transportate de navele Statelor Unite să circule nestânjenite prin Canalul Panama. Dar o serie de informaţii, contestate zilele trecute de autorităţile statului Panama, sugerează sau atestă că această cale navigabilă ar fi în prezent gestionată de o companie din China. Poate că nu este aşa. Dar semnalul de alarmă tras de Donald Trump nu este nici fals şi nici în zadar. Guvernul Statelor Unite are indicii temeinice asupra intenţiilor Chinei de a controla această importantă cale navigabilă. Iar Donald Trump reacţionează şi ameninţă, inclusiv cu presiuni militare, în scopul de a preveni o asemenea situaţie. Şi bine face.

Cazul Canada. Preşedintele ales al Statelor Unite insistă ca acest stat extrem de întins ca suprafaţă să devină cel de-al 51-lea stat american. Iar această solicitare este şocantă din două punct de vedere. În urma unor cercetări de piaţă, doar 20 şi ceva la sută dintre cetăţeni canadieni doresc acest lucru şi atunci toată lumea se întreabă pe ce bază face o asemenea cerere Donald Trump. Şi, în al doilea rând, acesta vorbeşte despre creşterea taxării mărfurilor canadiene, în condiţiile în care cea mai mare parte a exportului se duce în Statele Unite şi despre non-taxare, în condiţiile în care Canada devine stat american. Sună a şantaj, nu? Părerea mea e că nu. Părerea mea e că preşedintele ales al Statelor Unite, care a anunţat de multă vreme intenţia de a taxa într-o măsură mai mare toate mărfurile care intră în Statele Unite, cele provenite din China, din Uniunea Europeană sau din alte state, chiar are acest obiectiv. De altfel a şi explicat faptul că în felul acesta, pe de-o parte, intră mai mulţi bani în Trezoreria Statelor Unite, iar pe de altă parte un număr mare de companii, pentru a evita suprataxarea, îşi vor muta pur şi simplu afacerile în Statele Unite, ceea ce ar crea şi locuri de muncă suplimentare. Probabil că Donald Trump nu mizează pe rezultatul unui referendum prin care populaţia să decidă alipirea Canadei la Statele Unite. Dar în mod cert el îi previne pe canadieni, în maniera sa abruptă de a se exprima, asupra faptului că taxele pentru mărfurile acestora vor creşte. Şi ar putea astfel să determine companiile canadiene să acţioneze din timp, organizându-se astfel încât să-şi mute afacerile în Statele Unite.

Cazul Groenlanda. În ceea ce priveşte cea mai mare insulă din lume, plasată între Europa şi Statele Unite, Donald Trump nu ezită să se refere la interesele geostrategice ale Washingtonului. În raport cu Federaţia Rusă. Pe care pretinde că este gata să le protejeze inclusiv militar. Din nou supralicitează. Şi din nou ştie că nu se poate aştepta ca pur şi simplu un teritoriu al Uniunii Europene să devină teritoriu american. Dar face presiuni, pentru că sistemul de apărare al Statelor Unite preconizează dezvoltarea bazei militare, pe care Statele Unite o deţine în Groenlanda, într-o asemenea măsură încât să crească capacitatea militară de apărare a Washingtonului în eventualitatea unei agresiuni declanşată de Federaţia Rusă. Din nou aşadar el creează premisele unei negocieri pe care intenţionează să o facă în forţă.

Ceea ce spune şi face acum Donald Trump este neoficial, pentru că el încă nu şi-a preluat mandatul la Casa Albă şi, evident, după 20 ianuarie, unele dintre aceste declaraţii vor fi mai nuanţate. Cei care se tem că Donald Trump ar putea deveni la fel de periculos şi de agresiv ca şi Vladimir Putin ar trebui să-şi amintească că este singurul preşedinte american care, într-un întreg mandat, nu a declanşat niciun război, ci, dimpotrivă, a pus capăt războiului din Afganistan, şi că retragerea ruşinoasă, transformată într-o debandadă, care a creat numeroase traume, a fost făcută de Joe Biden la începutul mandatului acestuia. Donald Trump nu numai că nu a declanşat niciun război în care să angajeze armata Statelor Unite, dar a pledat întotdeauna în forţă şi convingător pentru crearea condiţiilor de pace şi cooperare în toate zonele aflate în litigiu. Sper că nu mă înşel!

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. f bine dc e mai periculos decat putin. vorba americanului, e un bully, dar e bully ul nostru.

    si da trump e pt pace. adica, fa pace sau te ia mama.. 

    1. Cu declaratiile astea ii baga in sperieti pe rusi. Cine zice ca legitimeaza pretentii ale Rusiei nu intelege ca pe Trump nu-l intereseaza ce cred rusii ca le permite sa faca. El va pune niste conditii clare Rusiei si Ucrainei , iar consecintele vor fi dure pentru cine nu le accepta. Daca Rusia nu o sa accepte ce vrea Trump, o sa aiba o viata foarte grea, ce a fost pana acum va fi nimic. Trump are puterea sa le traga de sub picioare Asia Centrala si Belarus, de exemplu. Nu vor mai sti nici cum ii cheama. Daca Ucraina nu le accepta...Ucraina le va accepta, SUA are puterea sa puna pe cine crea ea la conducere acolo. Daca Zelenski nu accepta, Zelenski dispare de la putere, simplu.

      Deci Trump care n-a făcut nimic în primul mandat, acum va rupe norii? hehehe, ce repede se șterge creieruțul.

    Cu personajele Woke din propriul stat paralel si catelusii lor din Europa&Ucraina, Trump va umbla fara manusi din secunda doi...nu Rusia e inamicul lui caci e prea slaba, ci cei ce l-au dorit la puscarie sau sub pamant...

    Ce urmeaza pt noi? Nimeni nu stie, dar banuiesc ca ni se va indica meritocratia ca singura solutie. Arme? Desigur, banii jos! 

    1. Unul care nu a făcut nimic timp de 4 ani rupe norii înainte de instalare când e de așteptat să-și continue primul mandat. :

      Da' ce trebuia sa faca , sa inceapa razboaie? Nu a facut nimic? Rusia nu a miscat nici un centimentru cat a fost Trump la putere.

      Iar acum s-a inconjurat de cine vrea el, nu de cine i s-a recomandat de catre ramasitele regimului Bush de atunci.

      A avut 4 ani la dispizitie sa analizeze ce a fqcut si ce va face, lucru pe care nimeni nu l-a mai putut face , de la Grover Cleveland incoace.  

      Sovieticii anexaseră Crimeea în 2014. Ce a făcut Trump ca să evite războiul? Hehehe, 4 ani n-a făcut nimic.

    Concurenta abia începe. Chiar dacă nu seamănă cei doi sunt făcuți din același aluat. Singura lor dorința este să ramin în istorie aidoma marilor conducători cecindva au cucerit lumea. Și unul și celalalt nu au decit asta în minte. Trump și Putin The first. Avem norocul formidabil de a avea în față doi septuagenari ceea ce le limitează timpul de a pune în practica dorințele lor. Finalul este deja cunoscut.

    1. Din fericire Trump e președintele unui stat cu instituții. În afară de măcănitul neoficial nu se va remarca prin nimic. :

      trump e la fel ca putin, dar o diferenta enorma am observat, putin e psihopat nu ii pasa cand mor oameni. rusi sau fratii rusilor, ucrainieni.

      cum era hitler, stalin, probabil si ceausescu. l-a vazut cineva afectat pe ceasca dupa ce tocmai a impuscat oameni la timisoara? macar un pic? nu. 

      trump in schimb pare real afectat de tinerii ce mor cu miile pe campul de lupta in rusia si ucraina. de-asta trump nu cred ca va incepe razboaie. doar amenintari. sau operatiuni chirurgicale cum a fost soleimani.

      Trump e simgurul care vorbeste de necesitatea opririi mortii rusilor si ucrainenilor, nu stiu din ce univers paralel veniti.

      * sunt veniti cei care il critica, am vrut sa scriu

    "Donald Trump, mai periculos decât Vladimir Putin?"

    ce idei "prietenoase" referitoare la Presedintele USA, 

    cu trupele si bazele americane in Romania si

    dependenta financiara a Romaniei de ajutorul aliatului strategic 

    1. Avem și noi cizmele noastre sovietice. :

    Oricine e anti Trump face treaba Rusiei si a Chinei. Atentie mare! Astia vor sa destrame occidentul!

    1. De acord cu tine,

      vin vremuri noi si se pare ca Trump se adapteaza,

      mult mai bine decat "gasca" Ursula Pfitzer 

      Se pare că

      tu ești 

      același propagandist 

      sovietic 

      de la

      Budapesta 

      Iar tu mirosi urat,

      propagandist platit de globalisti 

      Eu sunt curățel,

      nu trăiesc din banii 

      lui Putler și 

      nu-s sărac rupt

      ca tine. 

      daca iti miroase ceva, apa si sapunul te-ar putea ajuta

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb