Un avion de vânătoare german Focke-Wulf 190, rar folosit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost restaurat şi readus în zbor după mai bine de 80 de ani, germanul Klaus Plasa pilotând primul zbor post-restaurare în Turcia, transmite DPA.
Aeronava s-a prăbuşit în Franţa în 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit sursei citate. Epava sa a fost dusă în Statele Unite în 2000, unde a început restaurarea, însă aeronava a rămas la sol, conform sursei.
A fost adusă în Turcia în 2023 prin eforturile Asociaţiei Clubului de Aviaţie Sivrihisar din provincia Eskişehir din vest, a relatat agenţia de ştiri de stat Anadolu în weekend, citată de DPA.
O echipă formată din 11 membri, condusă de pilotul de acrobaţie turc Ali İsmet Özturk, a demontat şi reconstruit aeronava pe parcursul a 14 luni. În întreaga lume au mai rămas doar opt avioane Focke-Wulf 190, aproximativ jumătate dintre ele fiind în stare de zbor, a declarat Özturk, informează DPA.
Clubul de Aviaţie Sivrihisar intenţionează să expună aeronava la un spectacol aviatic la Eskişehir în septembrie, precizează DPA.
Proiectul îşi propune să conserve patrimoniul aviatic comun dintre Turcia şi Germania, potrivit sursei citate.
La începutul secolului al XX-lea, Germania a contribuit la modernizarea armatei, inclusiv a forţelor aeriene, ale Imperiului Otoman de atunci, conform sursei. În 1926, Turcia modernă şi compania germană Junkers au construit o fabrică comună de avioane în oraşul Kayseri din Anatolia Centrală, adaugă DPA.
















































Opinia Cititorului