DPA: Un cutremur de până la 5,5 magnitudine a lovit Peru

T.B.
Internaţional / 19 iulie, 10:24

DPA: Un cutremur de până la 5,5 magnitudine a lovit Peru

Un cutremur puternic a lovit sud-vestul statului Peru sâmbătă seara, provocând moartea a cel puţin unei persoane şi rănirea altor câteva, informează dpa.

Institutul de geofizică din Peru (IGP) a estimat magnitudinea la 5,1, în timp ce Institutul de geofizică al SUA (USGS) a indicat o magnitudine de 5,5, potrivit dpa.

Potrivit IGP, seismul a avut loc în jurul orei 21:24 (02:24 GMT), la o adâncime de 24 de kilometri, la sud de oraşul Chupaca, în provincia cu acelaşi nume din regiunea Junin, relatează dpa.

Primele informaţii din presă indicau prăbuşirea mai multor clădiri în zona afectată, fiind raportat cel puţin un deces şi mai multe persoane rănite, potrivit dpa.

Agenţia EFE a consemnat că IGP a raportat ulterior că un alt seism, cu magnitudinea de 3,7, a fost resimţit 17 minute mai târziu, la ora 21:41, ora locală (02:41 GMT, duminică), epicentrul acestuia fiind localizat tot în apropiere de Chupaca, la o adâncime de 18 kilometri, transmite EFE, citată de dpa.

Potrivit Centrului naţional de operaţiuni de urgenţă citat de EFE, în urma celor două seisme nu s-au înregistrat „victime sau pierderi de vieţi omeneşti”, conform EFE.

Ţara andină este frecvent afectată de cutremure din cauza convergenţei mai multor plăci tectonice. Peru, alături de Chile şi Ecuador, este situat pe Cercul de Foc al Pacificului, cea mai activă zonă seismică de pe Pământ, potrivit informaţiilor despre activitatea seismică din regiune.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. tot sistemul de falii de la vest de America de Nord, America centrala si America de Sud e pe deplin activat.

    Bun.  

    Ma intreb: cum va arata viata fara: fb, instagram, google, linkedin, etc ?  

    veti descoperi la un moment dat!  

    Ban.Cher.Vali 

    1. Ca cum fara bancheri, lipitori, paraziti.

      Adicatelea foarte normal. 

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2523
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2108

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb