Preşedintele american Donald Trump a acceptat să acorde Ucrainei licenţa pentru producţia rachetelor interceptoare utilizate de sistemul antirachetă Patriot, a afirmat marţi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski după întâlnirea de la Casa Albă, transmite dpa.
„Astăzi am avut o întâlnire foarte bună cu preşedintele Trump. A acceptat să ne dea licenţe”, a declarat liderul de la Kiev, potrivit dpa.
După primirea licenţei, Ucraina îşi va putea suplimenta producţia internă de mijloace de apărare antiaeriană, despre care susţine că are nevoie urgent, conform dpa.
Sistemele Patriot sunt considerate singurele capabile să intercepteze rachetele balistice ruseşti, iar Zelenski a avertizat în acest an că stocurile de rachete interceptoare ale Ucrainei sunt pe terminate, relatează dpa.
În acelaşi timp, războiul Statelor Unite cu Iranul a redus numărul de interceptoare disponibile pe piaţa mondială, potrivit dpa.
Iniţial, după discuţia cu Trump, Zelenski a adoptat un ton mai prudent într-un mesaj publicat pe platforma X, afirmând doar că „a discutat despre” licenţe şi „alte câteva idei care ar putea ajuta”, conform dpa.
Preşedintele american afirmase deja luna aceasta, la summitul NATO de la Ankara, că Ucraina va primi permisiunea de a produce intern rachetele pentru sistemul Patriot, potrivit dpa.
Conform presei americane, întâlnirea de marţi dintre cei doi preşedinţi de la Casa Albă s-a desfăşurat cu uşile închise şi a durat aproximativ o oră, relatează dpa.
Trump a afirmat ulterior pe platforma sa Truth Social că întrevederea a decurs „foarte bine”, iar Zelenski a transmis un mesaj similar într-un interviu acordat televiziunii Fox News, potrivit dpa.


















































Opinia Cititorului