În urma articolului "SIF Transilvania solicită anularea cererii de convocare a acţionarilor", postat în data de 03.03.2020 pe site-ul www.bursa.ro, domnul Constantin Frăţilă ne-a transmis următorul drept la replică:
"Domnul Fercală ne demonstrează zilnic de ce trebuie să plece de la conducerea S.I.F. Transilvania.
Va rog să observaţi modul în care foloseşte Justiţia şi Instituţiile de cercetare penală în folos strict personal, utilizând resursele S.I.F. Transilvania împotriva contestatarilor.
Deşi are obligaţia de a se conforma Hotărârilor C.S.-ului şi precum şi Hotărârilor acţionarilor, domnul Fercală s-a baricadat în interiorul societăţii, cu ai săi pretorieni, şi încearcă cu orice preţ să rămână acolo.
Neconvocând Adunarea generală convocată legal, de un grup de acţionari, domnul Fercală este într-un CONFLICT de INTERESE consumat cu societatea şi acţionarii acesteia.
Domnul Fercală în acest moment face plângeri penale Supraveghetorilor săi: membrii C.S. ai societătţii reprezentanţi ai acţionarilor SIF3 şi membrii ai Consiliului A.S.F..
Domnul Fercală încearcă cu orice preţ să se sustragă controlului ierarhic, fapt ce demonstrează o profundă neînţelegere a guvernanţei corporative şi a ierarhiei în organizaţie.
Probabil că acest comportament lipsit de discernământ vine din adevărata dramă a domnului Fercală, respectiv de pierdere a instrumentelor de control al resurselor SIF3 în scop personal.
Odată aceste resurse de control pierdute se va vedea expus descoperirii activităţilor sale deficitare, chiar frauduloase la cârma S.I.F. Transilvania şi ale filialele sale pe care acesta le conduce în ultimii 20 de ani.
Acest domn este o ruşine pentru managementul fondurilor de investiţii din România prin modul în care nu respectă legislaţia aplicabilă, şi pentru piaţa de capital din România, care urmăreşte să acceadă la statutul MSCI de piaţă emergentă.
Cu un asemenea personaj la conducerea unui fond de investiţii listat public, cu portofoliu de active importante listate la Bursa de Valori Bucureşti, aflat totodată şi la şefia Depozitarului Central S.A. Bucureşti. Acest "preşedinte" procesoman lipsit de discernământ juridic duce în derizoriu orice iniţiativă de îmbunătăţire a guvernanţei emitenţilor listaţi la Bursă şi alungă prin comportament, investitorii din piaţă de capital, speriaţi de comportamentul abuziv al acestuia.
Frăţilă Constantin"