DUPĂ ANUNŢUL PRIVIND DEŢINEREA DE PESTE 5% A NN GROUP:Avans de 10,28% pentru acţiunile Sphera Franchise Group

Mihai Gongoroi
Piaţa de Capital / 09 mai 2019

Avans de 10,28% pentru acţiunile Sphera Franchise Group

Actualizare - Acţiunile emitentului au încheiat şedinţa de tranzacţionare cu un salt de 9,72%, cea mai mare creştere a zilei, pe fondul unui rulaj de 37.081 unităţi

-----

Titlurile Sphera Franchise Group (SFG), operatorul lanţurilor de fast-food KFC, PizzaHut şi TacoBell, cresc astăzi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu 10,28%, la ora redactării, pe fondul anunţului emitentului că fondurile de pensii din grupul NN Group a ajuns recent la deţinerea de 5,07% din capitalul social al SFG, din care fondul de pensii obligatorii administrat privat NN Pensii are 4,55%.

Este o evoluţie susţinută de un rulaj relativ mare pentru acest simbol, de 36.951 de unităţi, în condiţiile în care rulajul mediu al ultimei luni de tranzacţionare este circa 31.092 de acţiuni, care totuşi este ridicat de activitatea de cumpărare a NN Group, care în data de 6 mai a depăşit pragul de 5% la SFG, dată în care rulajul cu titlurile emitentului a fost de 242.427 de unităţi.

De altfel, în şedinţa următoare, din data de 7 mai, a fost consemnat cel mai mare volum de acţiuni SFG tranzacţionate din ultimele paisprezece luni, respectiv 307.728 de titluri.

În data de 1 aprilie, emitentul a anunţat că are în plan să deschidă 24 de noi locaţii, printr-o investiţie de 100 milioane de lei şi că a bugetat pentru acest an un profit net de 49 milioane de lei, în creştere cu 44% faţă de cel realizat la 31 decembrie 2018.

Începând cu 1 mai funcţia de director general al SFG a fost preluată de Georgios Argentopoulos care l-a înlocuit pe Mark Hilton, al cărui mandat s-a încheiat.

Profitul net realizat în 2018 de Sphera Franchise Group a urcat cu 4,5%, până la 34 milioane de lei, în timp ce profitul operaţional s-a majorat într-un ritm similar, atingând 103,2 milioane de lei, în condiţiile în care vânzările la nivel de grup au totalizat 771 milioane de lei, în creştere cu 24,6%.

La data de 31 decembrie 2018, Tatika Investments (Cipru) avea 27,33% din acţiunile SFG, MBL Computers (România) - 20%, Wellkept Group (România) - 16,34%, iar Anasa Properties (România) 10,99%.

Valoarea de piaţă a companiei la BVB este de circa 698 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

22 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0034
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5255
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.5807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro