Fondul de investiţii Early Game Ventures finalizează o rundă de finanţare de tip pre-seed în valoare de 500.000 de euro în startup-ul românesc Kyndred, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Compania dezvoltă companioni bazaţi pe inteligenţă artificială, concepuţi ca soluţii digitale cu ajutorul cărora utilizatorii interacţionează diferit cu tehnologia, fără să poarte conversaţii separate cu zeci de roboţi sau agenţi din aplicaţiile bancare, magazinele online ori platformele de utilităţi şi muzică.
Startup-ul este fondat de antreprenorii în serie Alex Băraru, cofondator şi CMO, Kyndred şi Rareş Moşescu, cofondator şi CEO, Kyndred, oameni de afaceri care au generat anterior un volum al tranzacţiilor de peste 15 milioane de euro prin intermediul platformei Meditaţii.ro. Ideea dezvoltării primului personaj digital a apărut din nevoia de profesori virtuali pentru platforma educaţională menţionată, iar cei doi fondatori au creat soluţia în termen de şase luni, în condiţiile în care pe piaţă nu exista un asemenea sistem. Produsul a obţinut venituri încă din faza primelor animaţii, în cadrul unei campanii de pre-lansare cu distribuţie virală. În prezent, principalul companion dezvoltat de firmă, denumit Maya, înregistrează peste 150 de clienţi plătitori la trei luni de la lansare, informează compania.
„Un personaj AI nu este un model de limbaj cu o poză ataşată. Ca să simţi că e cineva acolo, animaţia, vocea şi memoria trebuie să lucreze împreună, în timp real. Maya nu doar citeşte un text. Îţi vorbeşte. Pe această fundaţie am construit Kyndred”, a explicat Rareş Moşescu, cofondator şi CEO, Kyndred. La rândul său, Alex Băraru, cofondator şi CMO, Kyndred, a declarat: „Cele mai multe personaje AI de azi sunt, de fapt, text într-o fereastră de chat. Noi construim personaje cu chip, voce şi memorie, care îţi răspund în timp real şi ţin minte ce le-ai povestit. Companie, nu conversaţie. Ambiţia noastră este ca personajul tău să te ajute să fii o versiune mai bună a ta: să te încurajeze să ieşi din casă, să te vezi cu oamenii, să te organizezi. Meditaţii.ro am construit-o fără investitori; la Kyndred am găsit în EGV un partener care vede acelaşi viitor ca noi. Investiţia merge în produs, în infrastructură şi în primii oameni-cheie din echipă”. Tehnologia integrează animaţia de tip Live2D în timp real cu expresii faciale, sincronizarea buzelor şi limbaj corporal, alături de o voce capabilă să transmită ton şi trăiri, precum şi o memorie structurată pe mai multe niveluri. Aplicaţia este disponibilă pentru sistemele iOS, Android şi pentru computere, unde funcţionează direct peste alte ferestre în timp ce utilizatorul lucrează sau învaţă, transmite sursa citată.
„Deşi companionii creaţi de Kyndred pot fi numiţi simplist interfeţe AI, noi credem că aceştia vor fi mult mai mult decât atât: nişte super-apps care ne vor face să uităm complet de noţiunea de interfaţă. Aceste super-apps nu vor construi o conversaţie, ci un mediu pentru utilizator, cu care acesta se va simţi foarte familiar. Nu vor fi un chatbot. Nici un asistent pe care îl chemi şi îl concediezi când a terminat ce aveai de făcut cu ajutorul lui. Ci o persoană anume, cu chip, voce şi capacitatea de a reţine ce ai spus săptămâna trecută, care va şti care e mâncarea ta preferată, care sunt hobby-urile tale, cum preferi să îţi petreci timpul, când ai de plată rata la bancă, asigurarea la maşină şi multe altele şi te va asista în task-urile de zi cu zi. Am investit în Kyndred pentru că ei construiesc exact acest super-app şi o fac abordând problema dintr-o perspectivă pe care aproape nimeni altcineva nu este dispus să o adopte: relaţionarea în era AI”, a explicat Dan Călugăreanu, Partner, Early Game Ventures. Acesta a arătat că fiecare epocă a tehnologiei impune o interfaţă dominantă, la fel cum sistemul Windows şi mouse-ul au depăşit sistemul MS-DOS, iar telefoanele inteligente au înlocuit generaţii întregi de dispozitive prin reducerea distanţei dintre dorinţă şi rezultat. „Motivul pentru care credem că aceşti companioni AI sunt superiori asistenţilor AI nu ţine de capacitatea lor tehnică. Asistenţii se bazează pe tranzacţii: îl deschizi, extragi informaţia de care ai nevoie şi îl închizi. Companionii se bazează pe relaţii: revii la ei, şi o faci fără a avea neapărat o sarcină concretă de îndeplinit. Această diferenţă, deşi pare una de ordin sentimental, este de fapt esenţială, întrucât succesul interfeţelor nu depinde de puterea lor de calcul, ci de frecvenţa utilizării. Nevoia de a avea companie este motivul cu cea mai mare frecvenţă pentru care o fiinţă umană deschide o aplicaţie sau un dispozitiv. Iar frecvenţa, în cele din urmă, înseamnă distribuţie, viralitate”, a completat Dan Călugăreanu, Partner, Early Game Ventures, conform datelor menţionate.
Fondurile atrase în cadrul acestei runde merg integral către accelerarea dezvoltării produsului, îmbunătăţirea opţiunilor companionului Maya, crearea de noi personaje, extinderea portofoliului de clienţi şi mărirea echipei. În această etapă, compania recrutează un inginer specializat în inteligenţă artificială şi un inginer pentru dezvoltarea de produs. Vehiculul de investiţii Early Game Ventures II funcţionează ca un fond de capital de risc susţinut de Recovery Equity Fund, administrat de Fondul European de Investiţii şi finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în cadrul programului Next Generation EU, potrivit comunicatului de presă.
























































Opinia Cititorului