EDIŢIE SPECIALĂ - COMPA / ÎN ULTIMII PATRU ANIPerformanţă mai slabă decât a indicelui BET-XT, pentru Compa

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Performanţă mai slabă decât a indicelui BET-XT, pentru Compa

Marcel Murgoci, Estinvest: "Rezultatele din 2016 probabil au alimentat unele aşteptări printre investitori privind distribuţia de dividende, fapt care în final nu s-a întâmplat"  

Goldring: "Este puţin probabil ca societatea să distribuie dividende în viitorul apropiat, fapt decisiv pentru creşterea cotaţiei"

"Indiferent de evoluţia preţului, lichiditatea acţiunii CMP este scăzută, ceea ce reprezintă un risc ridicat pentru investitori", spun cei de la Goldring

Acţiunile producătorului de piese auto Compa Sibiu (CMP) au fost caracterizate, în ultimii patru ani, de două perioade distincte, respectiv o creştere până în vara anului 2017, marcată de un maxim de 1,335 lei, urmată de un trend descendent care se derulează şi în prezent, iar per ansamblu, titlurile companiei au avut o performanţă mai slabă decât cea a indicelui BET-XT, din care fac parte.

Marcel Murgoci, director de operaţiuni în cadrul societăţii de brokeraj Estinvest, ne-a transmis: "În anul 2016 compania a obţinut rezultate financiare bune, ceea ce a susţinut creşterea preţului acţiunii şi probabil a alimentat unele aşteptări printre investitori privind distribuţia de dividende, fapt care în final nu s-a întâmplat".

Afirmaţia brokerului vine în condiţiile în care, chiar raportul pentru primul trimestru din 2016 indica un profit net de 23,36 milioane de lei, cu 175,3% peste cel din întregul an 2015, avans apărut îndeosebi pe seama obţinerii unui câştig din activitatea financiară de 12,7 milioane de lei, ceea ce ulterior s-a dovedit a proveni din vânzarea participaţiei de 26,91% la ThyssenKrupp Bilstein.

Creşterea profitabilităţii s-a translatat pe tot parcursul lui 2016, astfel încât pentru întregul an Compa a raportat un profit net de aproape 51,63 milioane de lei, cu 90% peste cel din 2015.

Totuşi, în convocatorul publicat pe 20 martie 2017, conducerea producătorului de piese auto a propus acţionarilor ca întregul rezultat să fie folosit pentru dezvoltarea companiei, ceea ce a dus la o cădere a preţului acţiunii CMP de 7,2%, până la 1,16 lei, în acea zi.

Pe de altă parte, un alt element de natură să susţină preţul acţiunii Compa în 2017 a fost intrarea în acţionariatul companiei a Fondului Suveran de Investiţii al Norvegiei, care a raportat pentru finalul anului o deţinere de 2,24% din producătorul de componente auto.

Marcel Murgoci a adăugat: "Ulterior (n.r. după vara anului 2017), Compa s-a confruntat cu un regres constant al profitului care, cuplat cu lipsa acordării dividendelor, pot reprezenta elemente ce să contribuie la trendul descendent pe care preţul acţiunii se află încă din a doua parte a anului 2017".

Este o afirmaţie ce vine în condiţiile în care, pentru 2017 rezultatul companiei a coborât cu 26,2%, faţă de cel din 2016, la circa 38,1 milioane de lei, pentru ca în 2018 scăderea să continue la 35,43 milioane de lei, echivalentul unei deprecieri de 7%, faţă de anul anterior.

În plus, Compa nu a mai acordat dividende acţionarilor din 2004.

Referindu-se la evoluţia preţului acţiunii din 2019, directorul de la Estinvest a precizat: "La începutul anului trecut, Asociaţia PAS a fost desfiinţată şi dacă nu se observă un impact clar al acestui fapt asupra preţului acţiunii, volumele par să fi fost influenţate, în sensul creşterii lor în 2019, faţă de anii anteriori".

Legat de factorii cu potenţial de influenţă pentru preţul acţiunii CMP pentru următoarele şase - douăsprezece luni, Marcel Murgoci a indicat în primul rând către rezultatele financiare pe care le va raporta compania.

"De asemenea, un alt element care ar putea influenţa cotaţia CMP ţine de schimbări semnificative în interiorul acţionariatului, mai ales acum, de când nu mai există Asociaţia PAS", a conchis brokerul de la Estinvest.

Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare în cadrul societăţii de brokeraj Goldring, ne-a transmis că, în opinia sa, Compa este o societate decentă din punct de vedere financiar, dar că nu vede un potenţial mare de apreciere pentru preţul acţiunii pe termen mediu.

Cei de la Goldring susţin că, din punctul de vedere al celor mai importanţi multipli de piaţă, acţiunile CMP sunt subevaluate.

"Însă, compania s-a aflat mereu în această situaţie", se arată într-un raport de analiză al brokerilor, unde se adaugă: "În lipsa unei politici de dividend care să atragă investitorii şi până de curând cu Asociaţia PAS ca acţionar majoritar, Compa nu a fost o societate foarte lichidă la bursă".

Potrivit echipei de la Goldring, chiar dacă nu mai este controlată de către PAS, acţionari semnificativi ai Compa sunt directorul general şi cel economic al societăţii, care cel mai probabil vor menţine strategia de până acum privind distribuţia de dividende, situaţie ce este posibil să se perpetueze până când vor apărea alţi acţionari semnificativi, care să schimbe abordarea.

"Având în vedere creşterea din ce în ce mai lentă a cifrei de afaceri, nevoia de investiţii pentru a rămâne competitivi şi nivelul mic de numerar şi echivalente în numerar disponibil, este puţin probabil ca societatea să distribuie dividende în viitorul apropiat, fapt decisiv pentru creşterea cotaţiei acţiunii", se menţionează în raport.

De asemenea, analiştii atrag atenţia că, indiferent de evoluţia preţului, lichiditatea titlurilor CMP este scăzută, ceea ce reprezintă un risc ridicat pentru investitori.

La finele săptămânii trecute, acţiunea Compa a încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,85 lei ceea ce ridică valoarea de piaţă a companiei la aproape 186 milioane de lei.

La jumătatea anului 2019, Ioan Deac (preşedinte şi director general) avea 19% din Compa, în timp ce Ioan Miclea (director economic), deţinea 18,75% din producătorul de piese auto cu sediul în Sibiu, printre acţionarii companiei găsindu-se şi Fonduri de Pensii Private Pilon II ale NN Group.

Între 30 decembrie 2015 şi 17 ianuarie 2020 preţul acţiunii CMP s-a apreciat cu 24,27%, creştere sub cea a indicelui BET-XT, a cărui cotaţie a urcat cu 45,75%, în acelaşi interval de raportare.

Note

✓ În raportul de analiză al celor de la Goldring se indică pentru Compa un raport Price to Earnings Ratio (PER) de 5,91 şi un Price to Book Value (P/B) de 0,396.

Price to Earnings Ratio, unul dintre cei mai populari indicatori de analiză fundamentală, ilustrează relaţia dintre preţul de piaţă al unei acţiuni şi câştigul pe acţiune obţinut de compania emitentă, iar datele prezentate de Goldring iau în calcul câştigurile realizate de societatre în perioada septembrie 2018 - septembrie 2019 şi cotaţia bursieră din data de 15 ianuarie.

Price to Book Value reprezintă raportul dintre cotaţia din piaţă a acţiunii şi valoarea contabilă a titlului, sau capitalizarea societăţii raportată la activele nete.

PER indică preţul pe care trebuie să-l plătească un investitor pentru o unitate monetară din câştigul unei companii, în timp ce P/B poate fi interpretat ca suma pe care ar primi-o acţionarii după plata tuturor datoriilor către entităţi exterioare, în cazul în care compania s-ar închide.

✓ Recent, acţionarii Compa au aprobat intrarea companiei în sectorul hotelier, ceea ce reprezintă o diversificare a activităţii societăţii dar, în acelaşi timp poate constitui şi o "distragere" de la domeniul principal de activitate al societăţii, spun cei de la Goldring, care mai sunt de părere că demersul este posibil să sugereze că nu se mai reuşeşte atingerea ţintelor propuse doar prin activitatea de bază.

"Însă, având în vedere că este o entitate nou înfiinţată, afiliată, s-ar putea să reprezinte doar dorinţa companiei de a mai genera un venit (precum a făcut şi cu celelalte societăţi afiliate), cu un impact foarte mic pentru veniturile pe termen scurt şi mediu asupra societăţii mamă", mai susţine echipa casei de brokeraj.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. VA ANUNT CU REGRET , CA MIA-TI STRICAT , TOATA DIMINEATA !!! DINTRE TOATE COMPANIILE BURSEI , TOCMAI PE ASTA A-TI GASIT-O , CA S-O PREZENTATI ??? NUMAI CAND AUD , NUMELE DE COMPA , SIMT CA M-I SE FACE RAU !!! COMPA A FOST SI ESTE O COMPANIE MINUNATA , DAR CARE ESTE ADMINISTRATA , DE UN HARCIOG !!! FRATE CU POPANDAUL !!! E ADMINISTRATA , SI LUCREAZA , NUMAI IN FOLOSUL COMUNISTULUI ION DEAC !!! DA , IN FOLOSUL LUI PERSONAL !!! A DEVENIT O COMPANIE DE CASA , A ACESTUI INDIVID , UNDE EL FACE SI DESFACE ; EL HOTARASTE !!! SI HOTARASTE PENTRU EL , AVAND IN MANA CONSILIUL DE ADMINISTRATIE !!! EL E ALFA SI OMEGA ACOLO , RESTUL SANT DOAR PINGUINI CARE VOTEAZA CE HOTARASTE ACEST ''''''' MONSENIOR ''''''' !!! REZULTATUL ??? E O COMPANIE , CUM AM MAI ZIS SI IN ALTE DATI , DE TIP BALAST , SI MOARTA PENTRU BURSA , NEOFERIND NIMIC NIMANUI DINTRE ACTIONARI , NICI DIVIDENDE , DIN CASIGURI , NICI VREO ACTIUNE GRATUITA , NIMIC !!! EU , NU INTELEG DE CE S-A MAI LISTAT , COMPANIA ASTA LA BURSA !!! CA SA CE ??? CA SA-I MEARGA BINE , LUNA DE LUNA , SI AN DUPA AN , UNUI SINGUR INDIVID ??? ACUM , A INNEBUNIT , CA VREA HOTELURI , CA VREA SA INTRE IN INDUSTRIA HOTELIERA !!! ARE BANI PENTRU ASTA ??? DE UNDE ??? DIN PROFITURILE MICUTE , ALE COMPA ??? VREA SA IA BANI DIN COMPANIE , CA SA-SI FINANTEZE NEBUNIA ??? CA , ACOLO , IN ANUNTUL PE CARE L-A DAT PE BURSA , IN NUMELE COMPEI , NU SE SPECIFICA SI SURSA BANILOR !!! DE UNDE BANI ??? BANII LUI PERSONALI ??? DACA COMPANIA , ARE BANI PUSI DEOPARTE , DE CE NU i-A IMPARTIT CU ACTIONARII ??? VREA HOTELURI , EL !!! CU BANII CUI ??? MAI BINE TAC , CA M-I SE FACE RAU !!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Cam ai dreptate. Nu au mai dat dividende de 15 ani. Nici nu stiu de ce mai e listata.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      DE DATA ASTA SCRIU SI EU CU LITERE MARI SI SUSTIN TOT CEEA CE AI SCRIS. NU SINT DE ACORD CU DENUMIREA LUI DEAC CA MONSENIOR CI DOAR ATIT : (Mesaj eliminat conform regulamentului)!!!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS