Uniunea Europeană a decis vineri să impună sancţiuni împotriva a şase cetăţeni ruşi suspectaţi de implicare în dezvoltarea toxinei epibatidină (cunoscută şi ca „toxina broaştei săgeată”), o armă chimică care a fost „foarte probabil” cauza decesului liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalni, potrivit unui comunicat al Consiliului UE, citat de EFE. Cei şase sancţionaţi sunt oameni de ştiinţă şi cercetători în domeniul militar, unii lucrând pentru Centrul ştiinţific Signal, printre care Igor Babkin (şeful laboratorului), Irina Dereviagina (analistă la Institutul de stat de cercetare pentru chimie organică şi tehnologie) şi Mihail Guţaliuk (şef de departament la Academia Militară rusă de apărare radiologică, chimică şi biologică), potrivit sursei.
Persoanelor incluse pe lista cu sancţiuni li se blochează activele şi li se interzice să primească fonduri sau resurse financiare, direct sau indirect, precum şi să călătorească în UE, conform comunicatului. După aceste noi sancţiuni, 31 de persoane şi şase entităţi figurează pe lista măsurilor restrictive ale UE împotriva utilizării şi proliferării armelor chimice, potrivit EFE. UE şi-a reafirmat angajamentul de a combate proliferarea şi utilizarea armelor chimice şi de a sprijini dispoziţiile prevăzute în Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producţiei, stocării şi utilizării armelor chimice, precum şi privind distrugerea acestora, potrivit EFE.
























































Opinia Cititorului