EFE: Ungaria reia producţia la centrala nucleară de la Paks

Z.B.
Internaţional / 23 august, 13:04

EFE: Ungaria reia producţia la centrala nucleară de la Paks

Centrala nucleară de la Paks, singura din Ungaria, care acoperă, la capacitate maximă, 40% din generarea de energie electrică a ţării, revine treptat la capacitate şi funcţionează deja la jumătate din puterea sa nominală, după reconectarea a şapte dintre cele opt turbine, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Reconectarea centralei avansează conform programului”, a explicat premierul Peter Magyar, prezent la Paks, la sud de Budapesta şi a accentuat că producţia va continua să crească, atingând deja 1.000 de MW, potrivit sursei citate.

Magyar a dat asigurări că se aşteaptă ca, miercuri, centrala să ajungă la producţia maximă de 2.000 de MW, conform sursei menţionate.

În primele zile din august, nivelul Dunării a scăzut la minime istorice din cauza secetei şi a valurilor de căldură, care au dus la deconectarea a şapte dintre cele opt turbine ale centralei, două pentru fiecare reactor, precizează sursa.

În urmă cu zece zile, Guvernul a decis realizarea unor lucrări pentru a se încerca o creştere a nivelului Dunării şi a evita astfel închiderea totală a centralei, ceea ce ar fi îngreunat reluarea producţiei, potrivit aceleiaşi surse.

Pentru garantarea funcţionării centralei, pe 13 august, au început lucrările la un prag de fund, un fel de dig, şi au fost scufundate două barje pentru a devia un debit mai mare de apă înspre canalul ce asigură apa pentru centrală, transmite sursa citată.

Centrala de la Paks a fost construită în urmă cu 44 de ani, folosind tehnologie sovietică, şi până în prezent nu a fost niciodată deconectată integral, informează sursa menţionată.

Magyar a anunţat noi programe de stat pentru evitarea unor situaţii precum cele din săptămânile trecute, dar, pentru moment, nu a dat mai multe detalii, mai scrie EFE, citată de Agerpres.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Centrala nucleara rusesca de la Paks mai functioneaza ??!!,

    dar ce face omul P. Magyar pus de Bruxelles in Ungaria, 

    sa desfiinteze tot ce e rus si criminal,

    slava ukri  

    1. A revenit treptat la capacitate. De a scăzut producția mizeriei de origine sovietică?!?

    noi o sa o mai ținem inchisa o perioada. poate mai facem un Caritas cu curent electric și cu Ungaria.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb