Emil Boc: "Nu am fost şi nu sunt un fan al proiectului Roşia Montană"

Ziarul BURSA #Politică / 29 august 2013

Fostul premier Emil Boc spune că nu a fost şi nu este un fan al proiectului de exploatare de la Roşia Montană, pentru că nu are datele necesare cu privire la impactul pe care acesta îl are pe termen lung asupra mediului.

Boc a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că atunci când era premier nu a primit avizul de la Ministerul Mediului pentru acest proiect, pentru că nu era gata expertiza, aceasta nefiind finalizată nici până în prezent.

Întrebat cum comentează decizia Guvernului, care a aprobat proiectul ce reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, Boc a spus că "nici acum nu este gata raportul de mediu".

"De ce să vă spun? Oricum nu scrieţi nimic, nu are niciun rost, e un joc cu sumă zero, am văzut multe la viaţa mea, aşa că... Eu îmi păstrez aceeaşi opţiune, pe care am avut-o şi când am fost prim-ministru, nu am fost şi nu sunt un fan al acestui proiect, am spus-o de fiecare dată, pentru că nu am datele necesare cu privire la impactul pe care-l are pe termen lung asupra mediului înconjurător. Nu mi-am schimbat punctul de vedere, nu era gata raportul de mediu, nici acum nu este gata. Întrebaţi, că de scris oricum nu scrieţi, haideţi să vedem dacă o să scrieţi mult despre Roşia Montană", a spus Emil Boc, citat de Mediafax.

Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de ieri a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb