Energie

14 mai 2015

ÎN PRIMUL TRIMESTRU,Rompetrol Rafinare a avut pierderi de 50 de ori mai mici decât anul trecut

Elena DeacuCompanii / 14 mai 2015

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă a rezultatului net consolidat în primul trimestru al anului 2015, pierderea netă a companiei fiind de numai 500 mii dolari, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014 când compania a înregistrat un rezultat negativ de 50 de ori mai mare, de 26,8 milioane dolari.

Croaţia vrea să ofere MOL un nou acord de asociere pentru INA

A.G.Ziarul BURSA #Companii / 14 mai 2015 /

Autorităţile croate urmează să ofere şi grupului petrolier ungar MOL un nou acord de asociere pentru compania petrolieră croată INA, a declarat ministrul croat al Economiei, Ivan Vrdoljak, citat de Reuters. MOL deţine 49,1% din acţiunile INA şi, de asemenea, are controlul managerial la firma croată, în timp ce autorităţile de la Zagreb deţin 45% din acţiuni. În ultimii ani, au apărut, însă, tensiuni între MOL şi Guvernul croat, în condiţiile în care autorităţile de la Zagreb acuză firma ungară că nu a investit suficient în dezvoltarea INA, relatează Agerpres.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo