Eurobarometru: Nouă din zece români dau importanţă protecţiei mediului

V.B.
Companii #Mediu / 8 septembrie 2014

Un procentaj de 91% dintre români consideră protecţia mediului ca un domeniu (deosebit de) important din punct de vedere personal, iar 60% dintre noi vedem poluarea aerului drept una dintre principalele probleme cu care se confruntă din acest punct de vedere, informează un Eurobarometru dat publicităţii astăzi.

Mai mult: 82% dintre români consideră că pot juca personal un rol în protejarea mediului şi că problemele de mediu au un efect direct asupra vieţii cotidiene.

De asemenea, aproximativ 58% din populaţie se consideră destul de bine informată în ceea ce priveşte problemele de mediu, iar 43% apreciază că introducerea unor amenzi serioase pentru cei care fac infracţiuni de mediu este una din modalităţile cele mai eficiente de soluţionare a acestora. Nu în ultimul rând, în jur de 80% dintre români cred că UE ar trebui să aibă posibilitatea de a verifica că legislaţia în domeniu este aplicată în mod corect în România şi că ar trebui alocate mai multe fonduri UE pentru activităţi favorabile protecţiei mediului înconjurător.

Datele de mai sus fac parte dintr-un sondaj Eurobarometru pe tema atitudinii cetăţenilor europeni în ceea ce priveşte protecţia mediului. În întreaga UE, majoritatea cetăţenilor a afirmat că protecţia mediului este importantă pentru ea, personal, un număr mare dintre respondenţi apreciind că se poate face mai mult în domeniu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9733
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6060
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3222
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9707
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.2170

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb