Euronews: Dezinformarea şi disputele privind cotele de pescuit în referendumul din Islanda

A.M.
Internaţional / 2 septembrie, 17:30

Euronews: Dezinformarea şi disputele privind cotele de pescuit în referendumul din Islanda

Aproximativ 52,8% dintre alegătorii islandezi au votat împotriva reluării negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană în cadrul referendumului organizat la data de 29 august, într-un context marcat de incertitudini şi informaţii eronate vehiculate în mediul online şi în mass-media, relatează publicaţia Euronews.

Temerea principală a electoratului a vizat controlul asupra resurselor piscicole, un sector care generează circa 8% din produsul intern brut şi ocupă 4% din forţa de muncă a ţării, aminteşte sursa citată.

În timpul campaniei electorale, unele instituţii de presă au difuzat informaţii inexacte despre o presupusă excepţie de la Politica Comună a Pescuitului obţinută de ministrul de externe Þorgerður Katrín Gunnarsdottir în urma discuţiilor cu premierul olandez Rob Jetten, relatări respinse ulterior atât de oficialul islandez, cât şi de presa care a recunoscut erorile de interpretare, precizează Euronews.

Deşi unii experţi susţin că Islanda ar ceda doar cote minime pentru peştii pelagici migratori, absenţa unor clarificări privind pescuitul şi agricultura a diminuat entuziasmul populaţiei faţă de perspectiva europeană, menţionează publicaţia.

O altă temă intens dezbătută a vizat statutul ţării ca membru al Spaţiului Economic European, fostul prim-ministru Sigmundur Davíð Gunnlaugsson susţinând că Islanda beneficiază deja de toate avantajele Uniunii Europene fără a fi nevoie de o aderare plină care să aducă doar obligaţii, notează sursa citată.

Specialiştii subliniază însă că, deşi Islanda aplică o mare parte din legislaţia economică a blocului comunitar, lipsa calităţii de membru o privează de dreptul la vot în Parlamentul European, de o reprezentare în Comisia Europeană şi de accesul la anumite fonduri, arată Euronews.

În privinţa costurilor financiare ale aderării, tabăra oponentă a avansat suma de un miliard de euro pe an, în timp ce estimările pro-europene şi un studiu realizat de think-tank-ul independent Evropustraumar indică un cost net de aproximativ 60 de milioane de euro anual, conchide publicaţia.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2555
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5412
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5726
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.1034

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb