Italia şi Republica Cehă cer Uniunii Europene să relaxeze temporar unele reguli de mediu, argumentând că preţurile ridicate la energie şi carbon afectează competitivitatea industriei europene, potrivit unei scrisori consultate de Euronews.
Roma şi Praga susţin că industria prelucrătoare europeană riscă să sufere pierderi pe termen lung şi ca producţia şi investiţiile să fie relocate în afara UE. „Deşi securitatea aprovizionării rămâne prioritatea imediată, combinaţia dintre unele dintre cele mai mari preţuri la energie din lume, costurile ridicate ale carbonului şi preţurile excepţionale la combustibili riscă să slăbească şi mai mult industria prelucrătoare europeană şi să accelereze relocarea producţiei şi a investiţiilor”, se arată în documentul citat de Euronews.
Iniţiativa a fost coordonată de premierul italian Giorgia Meloni şi omologul său ceh Andrej Babi¹, în perspectiva reuniunii liderilor UE din 15 octombrie, potrivit publicaţiei menţionate.
Cele două ţări propun, între altele, extinderea cotelor gratuite de certificate de carbon pentru industria grea în cadrul sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) şi amânarea eliminării treptate a acestor alocări pentru sectoarele afectate de mecanismul UE de ajustare a carbonului la frontieră, conform sursei.
Italia şi Cehia prezintă măsurile drept intervenţii temporare, care ar permite industriei să facă faţă actualului şoc energetic fără renunţarea la obiectivele climatice pe termen lung. Cele două guverne susţin, de asemenea, că o eventuală suspendare temporară a ETS ar putea reduce rapid costurile suportate de industrie, dar admit că este dificil de obţinut sprijin pentru o astfel de măsură, potrivit publicaţiei.
Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a cerut la rândul său suspendarea ETS până la îmbunătăţirea condiţiilor economice, susţinând că mecanismul afectează competitivitatea companiilor europene în raport cu concurenţii din afara UE, conform sursei.
Demersul Italiei şi Cehiei se înscrie într-o presiune mai amplă exercitată de mai multe state membre pentru ca politicile climatice ale UE să ţină cont mai mult de competitivitatea industriei. Ministrul austriac al Energiei, Wolfgang Hattmannsdorfer, a cerut recent „patriotism economic” pentru menţinerea producţiei şi a locurilor de muncă în Europa, potrivit publicaţiei.




























































Opinia Cititorului