Euronews: UE pregăteşte reguli mai stricte pentru viitorii membri, iar Muntenegru va fi prima ţară căreia i se aplică noile prevederi

S.C.
Internaţional / 28 octombrie, 15:10

Sursă foto: Wikipedia/Comisia Europeană

Sursă foto: Wikipedia/Comisia Europeană

Guvernele Uniunii Europene au început discuţiile privind introducerea unor garanţii mai stricte pentru viitoarele state membre, inclusiv o perioadă de probă de 15 ani şi posibilitatea suspendării dreptului de vot în cazurile grave de încălcare a valorilor europene, astfel Muntenegru, considerat principalul candidat la aderare, ar urma să fie prima ţară căreia i s-ar aplica noile prevederi, relatează Euronews.

Garanţiile au fost propuse de Comisia Europeană în cadrul unei strategii mai ample de pregătire a Uniunii pentru extindere, înaintea discuţiilor, ambasadorilor statelor membre li s-a cerut să analizeze proiectul juridic şi să ofere observaţii privind proporţionalitatea măsurilor, motivele care ar putea declanşa aplicarea acestora şi durata lor, conform sursei.

Statele membre sunt împărţite în privinţa noilor reguli, Grupul „Prietenii Balcanilor de Vest”, din care fac parte Italia şi Austria, a avertizat că garanţiile excesiv de stricte ar putea încetini procesul de extindere, în schimb, ţări precum Olanda şi Franţa susţin mecanisme mai puternice pentru protejarea statului de drept şi prevenirea unor încălcări ale valorilor europene după aderare, potrivit publicaţiei.

Una dintre cele mai importante propuneri ar permite UE să ia măsuri împotriva noilor membri care încalcă grav valorile fundamentale ale Uniunii sau principiul cooperării loiale, în cazurile cele mai grave, ar putea fi suspendate drepturile de vot, durata perioadei de probă, pentru care Comisia a propus un interval de 15 ani, rămâne însă controversată, conform sursei.

Potrivit proiectului, după activarea clauzei de salvgardare, statul vizat ar avea cel puţin două săptămâni pentru a-şi prezenta observaţiile, o propunere a Comisiei ar intra în vigoare în termen de două săptămâni, cu excepţia situaţiei în care o majoritate calificată a statelor membre ar respinge-o sau ar modifica-o, astfel unele guverne au criticat mecanismul, considerând că acordă Comisiei competenţe prea largi, şi au cerut clarificări privind relaţia sa cu articolul 7 din Tratatul UE, care vizează încălcările grave ale valorilor europene, potrivit publicaţiei.

Comisia propune şi monitorizarea candidaţilor între semnarea tratatului de aderare şi intrarea efectivă în Uniune, aceasta ar putea include rapoarte periodice, evaluări reciproce între statele membre şi avertismente timpurii, în cazul în care există dovezi clare că o ţară nu va îndeplini la timp condiţiile de aderare, procesul ar putea fi amânat, modul de adoptare a unei asemenea decizii, inclusiv posibilitatea folosirii majorităţii calificate în locul unanimităţii, nu a fost încă stabilit definitiv, conform sursei.

Pachetul mai cuprinde măsuri menite să prevină blocarea extinderii din cauza disputelor bilaterale dintre statele membre şi ţările candidate, astfel Comisia ia în calcul o declaraţie anexată tratatului de aderare prin care viitorii membri s-ar angaja să nu folosească veto-ul în deciziile privind extinderea pentru a soluţiona astfel de litigii, potrivit publicaţiei.

În domeniul cooperării judiciare şi al aderării la spaţiul Schengen, proiectul prevede garanţii suplimentare privind statul de drept, combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate şi funcţionarea sistemului judiciar. Textul include şi mecanisme pentru gestionarea unor dificultăţi economice grave sau a încălcărilor normelor pieţei interne. Comisia doreşte ca anumite măsuri să poată fi activate pentru o perioadă mai lungă decât cea de trei ani prevăzută în cazul Croaţiei, ultima ţară care a aderat la UE, fără să precizeze deocamdată durata exactă, conform sursei.

Discuţiile tehnice vor continua, iar o nouă reuniune a ambasadorilor este aşteptată în noiembrie, forma finală a garanţiilor va depinde de compromisurile pe care statele membre vor reuşi să le găsească între protejarea valorilor europene şi menţinerea unui proces de extindere funcţional, potrivit publicaţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb