FĂRĂ REALIZAREA PREALABILĂ A UNEI EVALUĂRI DE IMPACT ASUPRA MEDIULUI Parlamentul European este împotriva Nord Stream

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 9 iulie 2008

Parlamentul European este împotriva Nord Stream

Parlamentul European a votat un raport elaborat de europarlamentarul polonez Marcin Libicki, preşedinte al Comisiei pentru petiţii, privind "impactul asupra mediului, al viitoarei conducte de gaze din Marea Baltică, conductă care urmează să lege Rusia de Germania". Construcţia proiectului Nord Stream, cu o lungime de 1.200 km şi o capacitate anuală de 55 miliarde mc de gaz, este criticată atât de Parlamentul European, cât şi de statele riverane.

În raportul menţionat deputaţii "îşi exprimă dezacordul cu privire la realizarea unei investiţii la scara propusă, fără realizarea prealabilă a unei evaluări de impact asupra mediului cu rezultate pozitive "În acelaşi timp se deplânge faptul că UE, în special Comisia Europeană, a jucat un rol marginal în cadrul acestui proiect şi subliniază că "o mai mare implicare a Uniunii Europene ar reduce nesiguranţa resimţită de numeroase state membre în legătură cu proiectul Nord Stream".

În plus, în opinia europarlamentarilor, se constată "absenţa unor structuri instituţionale capabile să abordeze în mod adecvat problemele de mediu şi geopolitice în materie de securitate pe care le implică acest proiect". În acest context se sugerează crearea de către Comisia Europeană a unui post adecvat pentru a trata proiectele curente şi cele viitoare, care să funcţioneze sub autoritatea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi al vicepreşedintelui Comisiei.

În cadrul dezbaterii din Parlamentul European, comisarul european Stavros Dimas a declarat că legislaţia internaţională şi europeană trebuie respectate, iar compania Nordstream are obligaţia să elaboreze un studiu de impact asupra mediului. Potrivit oficialului european, în momentul de faţă "este prematur a se începe o dezbatere cu privire la consecinţele asupra mediului, atâta timp cât studiile aferente nu au fost încă finalizate".

Serioase îndoieli cu privire la protecţia mediului

Deputaţii solicită o evaluare cu adevărat independentă a impactului asupra mediului, care să fie comandată cu acordul tuturor statelor riverane. Rezultatele studiului de impact asupra mediului efectuat de compania Nord Stream nu trebuie să fie prezentate spre aprobare doar "părţilor de origine" definite în convenţia de la Espo (Rusia, Finlanda, Suedia, Danemarca şi Germania), ci şi Comisiei Helsinki pentru protecţia mediului marin din regiunea Mării Baltice şi tuturor părţilor interesate. Membrii Parlamentului invită Consiliul, Comisia şi statele membre să garanteze că construirea conductei de gaz Nord Stream este pe deplin conformă cu legislaţia UE privind evaluările de impact asupra mediului şi cu toate convenţiile internaţionale.

Ei atrag atenţia că lucrările pe un perimetru de 2.400 km "reprezintă o ameninţare gravă pentru biodiversitate şi pentru numeroasele habitate, precum şi pentru siguranţa şi buna desfăşurare a operaţiunilor de transport în regiune". Un alt factor de risc major pentru mediu, identificat în raportul Libicki, este existenţa a circa 80.000 de tone de muniţii deversate în Marea Baltică după al Doilea Război Mondial, conţinând substanţe toxice, care reprezintă un risc atât pentru mediul marin baltic, cât şi pentru viaţa şi sănătatea omului.

Soluţii alternative pentru construirea gazoductului

Conform Convenţiei de la Espoo (privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier) fiecare proiect de acest tip ar trebui să fie precedat de o analiză a soluţiilor sale alternative, care să ia în considerare în special, cos-turile de punere în aplicare şi siguranţa mediului, iar în cazul de faţă o analiză a rutelor pe uscat pentru conducta de gaz.

Respectarea principiului reciprocităţii şi cooperarea cu Rusia

Principiul reciprocităţii trebuie respectat integral în ceea ce priveşte investiţiile, dacă interdependenţa dintre UE şi Rusia urmează să se transforme în parteneriat, sunt de părere deputaţii europeni, remarcând totodată faptul că ţările terţe obţin beneficii majore datorită deschiderii pieţei europene, dar şi că investitorilor europeni în Rusia nu le sunt acordate avantaje similare.

În acest sens se solicită Comisiei ca, în limitele competenţelor sale, să evalueze situaţia pieţei în termeni de concurenţă, astfel cum ar rezulta aceasta în urma finalizării posibile a conductei Nord Stream şi, dacă este necesar, să adopte măsuri care să împiedice Gazprom să îşi asume un rol dominant pe piaţa gazului din UE, fără a garanta drepturi reciproce pentru societăţile UE de a intra pe piaţa energetică rusească.

Din perspectiva situaţiei politice actuale din Rusia şi a ambiţiilor geopolitice ale aces-tei ţări, este foarte important ca Rusia să dea dovada dorinţei de cooperare în cadrul politicii energetice europene. De aceea se subliniază importanţa ratificării de către Rusia a Tratatului Cartei Energiei şi a Protocolului de Tranzit anexat, întrucât această ratificare ar reduce potenţialul de conflict în legătură cu proiecte precum Nord Stream.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro