Asociaţia Football Supporters Europe (FSE), cea mai importantă organizaţie continentală care reprezintă suporterii de fotbal, şi-a exprimat indignarea faţă de politica de preţuri anunţată de FIFA pentru biletele destinate fanilor la Cupa Mondială din 2026, organizată în SUA, Canada şi Mexic. Într-o declaraţie extrem de dură, FSE acuză federaţia mondială că ignoră tradiţia turneului şi impune costuri care îi vor exclude pe suporterii fideli. Potrivit datelor obţinute de FSE din documente distribuite confidenţial de FIFA, costul minim pentru un suporter care ar dori să urmărească toate meciurile naţionalei sale prin alocarea PMA (Participating Member Association) - sistemul prin care asociaţiile naţionale distribuie bilete către grupurile oficiale de suporteri - ar ajunge la minimum 6.900 de dolari. Aceasta reprezintă aproape de cinci ori mai mult decât costul similar în timpul Cupei Mondiale 2022 din Qatar. FSE precizează că suporterii vor trebui să achite întreaga sumă la începutul anului 2026 pentru a putea beneficia de întregul traseu al echipei până în finală.
• Categoria cea mai ieftină, retrasă pentru vânzarea generală
Organizaţia acuză FIFA că nu pune la dispoziţia asociaţiilor naţionale categoria de bilete cea mai accesibilă (categoria 4), rezervată exclusiv vânzării generale, unde se aplică un sistem de „pricing dinamic”, preţuri variabile în funcţie de cerere. „Aceasta este o trădare monumentală a tradiţiei Cupei Mondiale”, transmite FSE, subliniind că FIFA ignoră importanţa suporterilor loiali în crearea atmosferei unice a competiţiei. FIFA introduce o nouă politică de preţuri: variabile în funcţie de „atractivitatea percepută” Pentru prima dată în istoria turneului, nu va mai exista un preţ unitar pentru meciurile din faza grupelor. FIFA introduce o structură de preţuri diferenţiate în funcţie de: „atractivitatea percepută” a meciului, interesul generat de echipe, momentul disputării jocului.
FSE avertizează că acest sistem va genera preţuri diferite pentru aceeaşi categorie de bilete, în aceeaşi etapă a competiţiei, fără transparenţă în privinţa criteriilor aplicate. Asociaţia readuce în discuţie promisiunile făcute în 2018 de FIFA, când forul mondial pleda pentru un acces mai democratizat la Cupa Mondială extinsă la 48 de echipe. Atunci, se anunţa că biletele cele mai ieftine ar putea costa până la 21 de dolari, iar un pachet complet până în finală ar fi trebuit să coste 2.242 de dolari. „Această promisiune a dispărut de mult”, afirmă FSE.
• FSE cere oprirea vânzării şi reluarea consultărilor
Ca măsură urgentă, organizaţia solicită FIFA: oprirea imediată a vânzării biletelor PMA, iniţierea unor consultări cu toate părţile interesate, suporterii, federaţiile naţionale, organizaţiile de fani, revizuirea structurii de preţuri şi a distribuţiei pe categorii. Scopul: găsirea unei soluţii care să respecte tradiţia, universalitatea şi semnificaţia culturală a Cupei Mondiale.





























































Opinia Cititorului